PUBLICITATE

Într-un București zgomotos și trufaș, mănăstirea Antim a fost întotdeauna un loc de liniște și regăsire. Și nu de ieri, de azi, ci chiar din februarie 1713, când exact în ziua prăznuirii Sfintei Agata, mitropolitul Antim Ivireanul s-a hotărât să ridice o mănăstire unde exista o veche biserică de lemn cu hramul Sfântului Nicolae, în care se păstra Sfântul și Marele Mir.

Deși comuniștii au vrut să distrugă această operă de artă, biserica a scăpat pentru că a reușit să fie mutată.

Lucrările s-au realizat pe o temperatură de -20 de grade Celsius

Cum pentru realizarea acestei ctitorii era nevoie de o sumă considerabilă de bani, sfântul Antim a pus la bataie toată averea sa pentru ridicarea din temelie „întru slava şi mulţumită însuşi celui întru troiţă Dumnezeu şi întru cinstea şi lauda tuturor sfinţilor dimpreună, încât să fie şi să se numească mănăstire a Tuturor Sfinţilor,”.

PUBLICITATE

Anul 1912 la clădirilor mănăstirii li se adaugă și Palatul Sfântului Sinod. Dar mănăstirea Antim ia amploare spre finalul anului 1945, când aici vor începe să se întâlnească cei mai de seamă oameni de cultură.

Un motiv în plus ca mănăstirea să fie ștearsă de Ceaușescu de pe fața pământului. Doar că nimeni nu se poate pune cu puterea Domnului… Chiar dacă din nefericire a fost demolată cuhnia din nord-est și a chiliilor din aceeași zonă, s-a reușit și de această dată mutarea bisericii și a Palatului sinodal.

Întrucât întreaga construcție avea nu mai puțin de 9000 de tone, la care s-a adăugat și greutatea cărților din bibliotecă, de peste 1000 de tone, se consideră că mutarea acesteia a fost cea mai grea din toată România.

De remarcat și faptul că doar lucrările pregătitoare mutării au durat mai mult de patru luni, iar rotirea clădirii s-a făcut în ianuarie 1985, pe un ger de minus 18 de grade, timp de șase ore, lăcașul fiind așezat la o distanță de aproape 10 metri. O lună mai târziu a fost mutată și biserica, la o temperatură de minus 20 de grade. Chiar și așa, mănăstirea, construită în „malahala popii lui Ivașco” a rămas aceeași capodoperă a stilului brâncovenesc, care și-a păstrat și acum farmecul cântării bizantine.

Felicia Iederă

PUBLICITATE
Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *