Rugăciune 28 noiembrie. – Azi, 28 decembrie, Biserica Ortodoxă cinstește pe cei 20.000 de Mucenici Arși în Nicomidia. Rugăciunile lor, au dăinuit peste vremuri, ajungînd azi a fi unele dintre cele mai puternice pentru iertarea păcatelor.
Rugăciune 28 noiembrie – Iată mai jos textul rugăciunii de mare ajutor pentru IERTAREA PĂCATELOR!
”Purtătorilor de biruinţă ai Domnului, fericit este pământul care s-a adăpat cu sângiurile voastre şi sfinte sunt locaşurile care au primit trupurile voastre. Că în locul de chinuri pe vrăjmaşi i-aţi biruit şi cu îndrăzneală pe Hristos L-aţi propovăduit. Pe Dânsul, ca pe un Bun, rugaţi-L pentru noi, ca să mântuiască sufletele noastre.
Mulţime numeroasă a cinstiţilor mucenici, ştergeţi mulţimea multelor mele păcate, cu mijlocirea voastră şi daţi-mi cuvânt să laud sfântă prăznuirea voastră.
Luminători prealuminaţi ai Bisericii, bunilor biruitori mucenici, care aţi slăvit pe Hristos întru mădularele voastre, fiţi acum măriţi întru pomenirea voastră cea purtătoare de lumină.
Cârmuindu-vă sufletele voastre, sfinţilor, cu duhul, către limanul mântuirii, aţi scăpat deviforul nebuniei idoleşti, fericiţilor.
Nestrămutaţi v-aţi arătat în lupta muceniciei, neclintiţi, neînspăimântaţi, biruind împotrivirea prigonitorilor cu Dumnezeiasca credinţă.
Amin.”