Va scriu ca sa-mi iau ramas bun… Revista voastra a fost prima pe care am cumparat-o in anii 90 si chiar daca am renuntat in timp sa mai fac colectie, a ramas in inima mea drept o revista pentru femei obisnuite, cu viata de familie, cu probleme si bucurii…

Dragi cititoare, draga redactie, am luat hotararea sa pararesc tara pentru totdeauna. Am pus in vanzare casa unde locuim, eu sotul meu, mama mea si fetita noastra de 11 ani, scrie avantaje.ro.

Aproape nesperat de repede s-a vandut… intr-o saptamana. Mi-am dat demisia de la gradinita unde lucram ca ingrijitoare, iar sotul meu a anuntat zilele trecute ca august este ultima luna a lui in acea firma.

Am trait ca si voi ultimele evenimente care au avut loc in Romania, mai exact la Caracal cu o groaza si o disperare pe care mi-e greu s-o descriu in cuvinte. Am plans in hohote, am strans din pumni, am vrut sa ies pe strada si sa zbier la oameni sa facem impreuna ceva… Am vrut sa ma imbrac noaptea si sa ies s-o caut pe fetita aceea… Simt durere si deznadejde. Am in mine atat de multa amaraciune ca simt nevoia sa fug departe de voi toti. Am urmarit imaginile de la televizor si pentru prima oara in viata mea am simtit ca apartin unei lumi complet nepotrivita. Ca de fapt, romanii mei nu mai exista. Ca in locul lor in tara mea traiesc ori niste monstri cu masti de oameni normali, ori niste indivizi adormiti si nepasatori la tot ce se intampla in jur. M-am gandit la fetita mea si in cateva ore aveam deja marea majoritate a bagajelor facute. Am decis sa plecam in Italia, eu avand experienta de ingrijioare la copii, iar sotul meu probabil isi va cauta intr-un atelier auto, el fiind mecanic cu multa experienta. Mama e pensionara si ne ajuta cu fetita. Cand scriu toate astea, imi vine sa rad si sa plang…. Primavara aceasta am zugravit casa. Am aranjat camera Ioanei in culorile ei preferate, sotul meu a schimbat gardul si am plantat ciresi in curte. Niciodata nu ne-am gandit ca am putea pleca din tara. Definitiv. Undeva unde nu cunoastem pe nimeni. Unde nu avem prieteni sau rude. Teama de Romania este atat de mare ca nu a mai contat nimic. Vrem sa plecam si sa lasam in urma aceste orori pe care le-am vazut si trait aici. Incetati sa ma spuneti ca aceste lucruri se intampla peste tot ca nu este deloc asa…. Incetati sa mai spuneti ca fiecare societate are bubele ei ca Romania nu mai are bube, are un cancer in metastaza… Nevindecabil.

Plec si-am simtit nevoia sa spun public de ce: m-am saturat de plicul pe care trebuie sa-l dam medicilor ca sa fie mai draguti si mai atenti, m-am saturat de politicienii-infractori aflati de 30 de ani la putere, m-am saturat de un sistem de invatamant invechit si neperformant, de lipsa sigurantei pe strazi, in trafic, in parcuri noaptea. M-am saturat de minciuni si scuze. Aici niciodata nu se vor schimba lucrurile. Iar cazul Alexandra se va mai repeta… pentru ca tara asta e plina de scelerati ascunsi sub masca unor persoane inofensive. Persoane cu diagnostic de schizofrenie grava sunt libere sa umble pe strazi. Eu nu vreau sa traiesc cu frica in suflet cand fiica noastra va fi un pic mai mare si va iesi la plimbare cu colegii… Eu nu mai vreau sa traiesc aici. Pentru ca nu e normal ce se intampla. Vreau o viata linistita si sigura. Noi nu umblam dupa lux si vacante scumpe, ci dupa siguranta si liniste. Romania nu ne mai ofera asa ceva…

Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *