Surorile sunt de-a dreptul enervante (știu, și eu sunt una). Ele acționează ca și când sunt responsabile tot timpul și încearcă mereu să aibă dreptate. În adâncul sufletului, face asta pentru că te iubește enorm și ai merge până la capătu pământului pentru a te proteja.
Surorile te fac să fii mai expresiv și mai optimist
Un studiu realizat de Universitatea din Ulster a dezvăluit că surorile te pot ajuta să înțelegi cum să tratezi femeile, mai bine.
Surorile favorizează comunicarea în familie și întăresc legăturile dintre frați.
Studiul a descoperit că influența liniștitoare a surorilor este de obicei neprețuită după evenimentele de suferință în familie, cum ar fi trecerea în neființă a unui membru sau divorțul.
Publicat în British Psychological Society, studiul a implicat evaluarea participanților prin evaluare psihologică.
S-a descoperit că, de obicei, copiii de gen feminin vizează pacea și unitatea în familie, încercând să îi determine pe ceilalți să vorbească mai mult, să își exprime sentimentele și, în general, să rămână împreună.
„ Surorile par să încurajeze o comunicare mai deschisă în familii”, a declarat Tony Cassidy, cercetător principal.
„ Cu toate acestea, frații par să aibă influența alternativă. Expresia emoțională este necesară pentru o bună sănătate psihologică și surorile promovează acest lucru în familii. ”
Studiul de la UU a descoperit, de asemenea, că surorile pot ajuta un copil să devină mai ambițios, indep-endent și orientat spre scopuri personale.
De obicei, sunt mai grijulii și urmăresc să-și orienteze frații către o viață lipsită de stres, fericită și confortabilă.
Îmbunătățesc sănătatea mentală și stima de sine
Un studiu din 2010, publicat în Journal of Family Psychology și realizat de Universitatea Brigham Young a descoperit că sprijinul unei surori poate îmbunătăți sănătatea mentală și emoțională a copilului
Studiul a descoperit că surorile ajută copiii să-și dezvolte respectul de sine și, în general, le oferă un impuls pozitiv de sănătate mentală.
„ Ce am descoperit sugerează că surorile joacă un rol în promovarea sănătății mintale pozitive”, a spus Asst. Profesorul Alex Jensen, autorul cercetării. „ Și mai târziu, în viață, fac mai multe pentru a menține familiile în contact între ele, după ce părinții trec în neființă. Potrivit studiului surorile îi învață pe copii să se protejeze de stările mentale nesănătoase de „a se simți singuri, vinovați, conștienți de sine și temători”.
Surorile învață compasiunea și rezolvarea conflctelor
Trăsăturile de dragoste și afecțiune văzute în medie la surori tind să promoveze comportamente și abilități sociale precum compasiunea, altruismul și rezolvarea confl1ctelor.
De asemenea, o persoană care are o soră (de obicei una mai mică) este mai înclinată să învețe cum să-și hrănească, să-și protejeze și să-și ghideze sora, urmărind mereu să o ajute să treacă prin realitățile dure ale vieții.
Morala poveștii este acesta: fii cel mai iubitor din familie, sprijină-i pe ceilalți frați și nu uita, acele denivelări din drum, sunt normale, încearcă doar să nu aluneci de pe stâncă.