Când am găsit casa visurilor noastre de închiriat într-un cartier frumos, am crezut că am dat lovitura. Dar apoi au început să se întâmple lucruri ciudate și înfricoșătoare în timpul furtunilor. Nevrând să trăim în frică și disconfort, soția mea și cu mine am pus la cale un plan ingenios.
Ziua mutării trebuia să fie una plină de entuziasm. Eu și soția mea, Ana, am petrecut săptămâni întregi împachetând și visând la noua noastră casă închiriată, dar chiar înainte de a ne muta, cineva ne-a trimis un mesaj înfricoșător, avertizându-ne să nu stăm în noua locuință.
Casa pe care o închiriam era una fermecătoare, de tip meșteșugăresc, situată într-o fundătură liniștită. Proprietarul, Andrei, părea un domn mai în vârstă de treabă, iar chiriașii anteriori, un cuplu tânăr pe nume Radu și Maria, stăteau alături în timpul întâlnirii.
Erau prietenoși și amabili în timpul predării cheilor, și ne-am schimbat numele, prenumele și numerele de telefon în acest proces. Cuplul ne-a lăsat chiar și un coș cu brioșe de casă ca dar de rămas bun! Privind casa, era evident că chiriașii anteriori avuseseră grijă de ea, deoarece arăta aproape ca nouă.
Eu și Ana ne-am îndrăgostit imediat de lumina soarelui care străbătea casa și de aspectul ei elegant. Când am ajuns la vechea noastră locuință, eram plini de entuziasm până când s-a întâmplat ceva ciudat.
În timp ce continuam să împachetăm ultimele lucruri în acea seară, telefonul meu a sunat cu o notificare de pe Facebook. Un străin mi-a trimis o cerere de prietenie, însoțită de un mesaj. Curios, l-am deschis.
Mesajul spunea: „Găsește un motiv. Spune-i proprietarului că te-ai răzgândit, dar NU te muta în acea casă. Vei regreta curând. Nu ți-a spus tot adevărul.”
Am înghețat, uitându-mă la ecran. Contul părea nou și nu avea poză de profil sau postări. Înainte să pot răspunde sau să-i arăt Anei, contul a fost șters.
„Totul e în regulă?” a întrebat Ana, punând jos o cutie cu cărți.
Am ezitat, simțindu-mă destul de speriat de mesaj, dar nevrând să o îngrijorez pe soția mea inutil. Am spus: „Da. Doar un mesaj spam, cred.”
Am încercat să-l ignor, convingându-mă că era doar o farsă ciudată. Dar nu am putut să mă desprind de avertisment.
Când ne-am mutat în noua noastră casă, mă așteptam sincer la ce e mai rău, dar am fost surprins când totul era perfect! Andrei părea să fi fost sincer în legătură cu toate. M-am simțit mai liniștit știind că nu era niciun motiv de îngrijorare și am pus mesajul de pe Facebook pe seama unei glume proaste și nimic mai mult.
Timp de trei săptămâni, viața în noua casă a fost minunată! Cartierul era liniștit, casa era confortabilă și farmecul de a trăi în casa visurilor noastre a atenuat orice îndoială rămasă. Apoi, aseară, într-o noapte furtunoasă, totul s-a schimbat exact cum fusesem avertizați.
A început cu vântul. Rafalele urlau prin copaci, zguduind ferestrele în timp ce eu și Ana ne pregăteam de culcare. Când am întins mâna să sting lampa de pe noptieră, lumina a început să pâlpâie într-un ritm rapid și nefiresc, exact ca în filmele de groază.
„Ok, asta e înfricoșător,” a spus Ana cu un râs nervos.
„Probabil doar furtuna,” am spus și eu râzând, deși vocea mea era tremurată. Am stins lampa și m-am urcat în pat, trăgând cearșaful până la piept ca un copil care încearcă să alunge monștrii, și m-am pregătit să dorm.
Dar vântul devenea din ce în ce mai puternic, și nu era doar vânt! Purtau zgomote ciudate, șoapte care păreau să se strecoare prin pereți și podele. Apoi au început scârțâiturile, de parcă cineva se plimba pe holul de lângă dormitorul nostru. Ana m-a prins de braț.
„Auzi asta?” a întrebat ea, speriată.
Am dat din cap în întuneric. Inima îmi bătea cu putere. Curentul a pâlpâit, apoi s-a întrerupt complet, cufundând casa în întuneric.
„Stai aici,” am șoptit. Am luat telefonul pentru lumină și am mers tiptil spre ușă. Scârțâiturile s-au oprit când am deschis-o, dar holul era gol. Am aruncat o privire în celelalte camere, dar nimic. Totuși, aerul părea încărcat, de parcă însăși casa ținea respirația.
Când m-am întors, Ana stătea dreaptă, cu fața palidă. „Locul ăsta se simte… greșit.”
„Hai să încercăm să dormim,” am spus, deși niciunul dintre noi nu a închis ochii toată noaptea.
Deși amândoi avem 35 de ani, în acel moment ne simțeam ca niște copii de cinci ani îngroziți. Niciunul dintre noi nu a putut să doarmă și am rămas acolo înghețați. Cum curentul se întrerupsese, am rămas doar cu tăcerea totală, cu excepția sunetelor stranii care continuau toată noaptea.
A doua zi dimineață, m-am trezit cu un mesaj de la unul dintre foștii chiriași, Radu. Mesajul spunea: „Deci… acum ne crezi?”
M-au trecut fiorii. La ce se refereau? Am trimis imediat un mesaj înapoi, întrebând ce vor să spună Radu și soția lui, scriind: „Ce vrei să spui?”
Răspunsul m-a lăsat mut.
„Uite, n-am vrut să te speriem, dar eu și Maria am trecut prin același lucru. Zgomote ciudate, lumini care pâlpâie, curenți de aer și unele fisuri și crăpături care creează aceste zgomote înfricoșătoare care nu au sens. Totul se întâmplă când vremea e rea. I-am spus lui Andrei, dar nu i-a păsat și a refuzat să se ocupe de probleme,” a mărturisit Radu.
A continuat: „Când ne-am săturat și am decis să plecăm, Andrei ne-a mituit. Ne-a spus că nu va trebui să plătim ultima lună de chirie dacă tăcem despre probleme și nu avertizăm viitorii chiriași.”
„Deși eram nemulțumiți, părea o afacere bună, așa că am acceptat, mai ales pentru a scăpa de acolo,” a adăugat fostul chiriaș.
Am simțit cum mi se strânge stomacul. „De ce nu ne-ați spus înainte să ne mutăm?”
„Am încercat,” a spus Radu. „Mesajul de pe Facebook? Eu l-am trimis. Dar se pare că nu l-ai luat în serios și nu ai ascultat. Oricum, am vrut doar să fim sinceri. Ne pare rău pentru ce treceți. E o situație dificilă.”
În acel moment, totul a devenit clar! Am realizat în sfârșit că am fost păcăliți! Casa nu era doar una cu ghinion, era o capcană și Andrei știa exact ce face! Știind ce știam, i-am spus în sfârșit totul Anei.
Ea a fost la fel de șocată, și împreună ne-am așezat să încercăm să găsim o soluție. Un lucru era sigur, Andrei nu avea să scape nepedepsit. Eram hotărâți să punem capăt torturii, așa că în acea noapte am pus la cale un plan.
Două zile mai târziu, după ce am urmărit prognozele meteo o vreme, Andrei a ajuns la casă pentru o „întâlnire” pe care am aranjat-o. I-am spus că vrem să discutăm despre niște reparații minore la o ceașcă de ceai. Am lăsat ușa din față ușor deschisă, astfel încât să poată intra direct, și când a pășit înăuntru, am pornit discret o cameră ascunsă în sufragerie.
Furtuna a sosit la timp. Vântul urla, iar luminile pâlpâiau în jocul lor înfricoșător. Bravada lui Andrei a început să se clatine când au început șoaptele, la început ușor, apoi mai tare, aproape conversațional. S-a uitat în jur, vizibil neliniștit, nefiind atât de obișnuit cu asta cum eram noi.
„Ce e zgomotul ăsta?” a întrebat el cu voce tare, dar nu eram nicăieri de găsit.
A încercat să ne cheme, dar am rămas ascunși, urmărindu-l. Casa părea să prindă viață. O rafală puternică a trântit ușa din față, și un zgomot puternic a răsunat din pod. Fața lui Andrei a devenit palidă.
Se bâlbâia cu telefonul, dar nu era semnal în timpul furtunilor. Proprietarul nostru a încercat chiar să deschidă ușa, dar era blocată. Îngrozit, Andrei s-a așezat pe podea, tremurând, fără să știe că eram doar la câțiva pași distanță, urmărindu-l în tăcere cum se desfășoară scena.
Când furtuna a atins apogeul, Andrei părea pe punctul de a ceda, așa că eu și Ana am decis să-i punem capăt suferinței. Când ne-a văzut apărând, s-a uitat la noi cu ochii mari și a bâiguit: „Ce se întâmplă aici, unde ați fost?!”
„Ne confruntăm cu asta din prima zi,” am spus, ignorând întrebarea lui despre locul nostru și nu reținându-ne. „Și știm că ai ignorat aceste probleme de ani de zile.”
Andrei a bâiguit: „N—n-am crezut că e atât de rău.”
„Ei bine, acum știi,” a spus Ana ferm. „Și nu vom lăsa asta să treacă.”
Spre surprinderea noastră, proprietarul s-a ridicat și s-a îndreptat spre ușa pe care am reușit să o deschidem după ce am învățat cum să o facem în ultimele săptămâni. Ne-am gândit că ar putea încerca să evite responsabilitatea, dar ne-a șocat când a spus: „Mâine încep să repar totul.”
Spre surprinderea noastră, a doua zi s-a întors cu o echipă de contractori! În următoarea săptămână, au sigilat curenții de aer, au reparat cablurile și au întărit fiecare podea scârțâitoare. La sfârșit, casa părea un loc complet diferit!
Când le-am spus lui Radu și Maria despre ce s-a întâmplat, au rămas uluiți.
„Credeam că nu se va schimba niciodată,” a spus Maria.
„Nu a fost ușor,” am admis eu, „dar nu puteam trăi așa și nici să lăsăm pe altcineva să treacă prin asta.”
Acum, casa este tot ceea ce ne-am dorit să fie. În timp ce scriu asta, ploaia bate ușor pe acoperiș, dar nu mai e niciun vânt care urlă, nicio lumină care pâlpâie, nicio șoaptă în pereți. Doar zumzetul confortabil al unei case în sfârșit liniștite.
