Un băiat adolescent cere ca părinții să-l plătească pentru a-și face treburile gospodărești și învață o lecție dureroasă.

Mihai împinse farfuria deoparte. „Sunt sătul de chiftele,” se plângea el. „Nu poți să gătești altceva?” întrebă el pe mama lui.

Mama lui îl privi indignată. „Ieri am făcut pui la cuptor, înainte am avut hamburgeri, vineri am avut pește…”

Mihai oftă disprețuitor. „Da, da… Ceva de genul ăsta!” și se ridică de la masă.

„Mihai,” spuse mama lui. „Te rog, spală-ți farfuria și pune-o în mașina de spălat.”

„De ce aș face asta?” întrebă Mihai cu aroganța tipică adolescenților. „Nu sunt sclavul tău!”

„Sclavul meu?” răspunse mama, șocată. „Cum poate ajutorul să te facă sclavul meu?”

„Nu mă plătești, nu-i așa?” întrebă Mihai triumfător. „Munca neremunerată este sclavie!”

Tatăl lui Mihai frunza din sprâncene. „Te întrețin, fiule,” punctă el. „Îți oferim adăpost, mâncare, haine și educație…”

„Asta e datoria voastră și dreptul meu!” spuse Mihai. „Și legea spune că trebuie să faceți asta, dar eu nu trebuie să fac nimic!”

Mama lui Mihai își schimbă culoarea feței. „Înțeleg! Deci noi avem datorii și tu ai drepturi? Asta crezi? Dar despre datoria ta de a ajuta, de a face treburile tale?”

„Nu sunt sclavul tău,” repetă Mihai cu aroganță. „Dacă vrei să fac ceva prin casă, mai bine mă plătești!”

Mama lui Mihai sări în picioare, dar tatăl lui Mihai îi puse o mână calmă pe braț. „Să te plătim?” întrebă tatăl calm. „Și cât ai vrea să primești pentru treburile tale?”

Mihai zâmbi triumfător. „M-am gândit la asta. Pentru a scoate gunoiul, 1 leu, pentru a spăla vasele, 2 lei, pentru a plimba câinele, 4 lei, pentru a-mi curăța camera, 5 lei și pentru a face curățenie în curte și a tunde iarba, 10 lei. Și aveți noroc că nu cer plata pentru munca anterioară.”

„Niciodată!” strigă mama lui Mihai furioasă, dar tatăl lui Mihai zâmbi calm.

„Sunt de acord, Mihai. Te vom plăti pentru munca ta, conform cerințelor tale. De acum înainte ești bărbat, și te vom trata ca atare.”

Mihai își umfla pieptul. „Era și timpul să mă respectați!” exclamă el, iar mama lui deschise gura pentru a răspunde cu furie. Din nou, tatăl lui Mihai zâmbi dulce și o opri.

„Ei bine, fiule, începem de mâine, OK? Voi pune un tabel cu treburile tale și tu vei nota ce ai făcut zilnic. La sfârșitul fiecărei săptămâni, să zicem vineri după-amiază, te vom plăti. Ce părere ai?”

Mihai zâmbi fericit. „E perfect, tată!” Mihai ieși din cameră simțindu-se ca și cum ar fi fost în vârful lumii, fără să-și dea seama că urma să aibă una dintre cele mai groaznice săptămâni din viața lui.

Mama lui Mihai se întoarse către tatăl lui. „Ion, cum ai putut? Este disprețuitor, leneș și lacom. Trebuie să învețe…”

Ion zâmbea, dar nu era un zâmbet plăcut. „Nu-ți face griji, Maria, am un plan și dragul nostru băiat va învăța o lecție destul de neplăcută. O să-l învățăm noi!”

A doua zi, Mihai veni acasă după antrenamentele de fotbal. A fost o zi lungă la școală și îi era foame. „Hei, mamă!” spuse el. „Ce avem la cină?”

„Plăcintă cu curcan, cartofi dulci și mazăre,” răspunse mama cu un zâmbet dulce.

„Super!” strigă Mihai. „Mor de foame!” Văzu că tatăl lui pusese un tabel pe perete și se îndreptă imediat spre el pentru a bifa „plimbatul câinelui” și „curățat camera”. Mai târziu avea să scoată și gunoiul.

„Asta e deja 9 lei!” gândi Mihai cu entuziasm. „O să fiu bogat!” O oră mai târziu, mirosul mâncării îl atrase din nou în bucătărie, unde își găsi părinții la cină.

„Mamă!” strigă Mihai indignat. „Nu m-ai chemat și ți-am spus că mor de foame!”

Mama lui Mihai zâmbea, iar tatăl lui Mihai răspunse: „Dar Mihai, acum că îți câștigi propriul bani, va trebui să te întreții singur. Dacă vrei ca mama ta să gătească pentru tine, va trebui să o plătești.”

„SĂ O PLĂTESC?” strigă Mihai. „Nu o să o plătesc pe ea!”

„Ei bine, se pare că va trebui să-ți folosești economiile și să comanzi mâncare la pachet,” răspunse mama cu un zâmbet.

„Dar… dar… Asta nu e corect!” strigă Mihai și se grăbi să urce la etaj. Comandă o pizza care l-a costat 15 lei plus taxa de livrare și bacșiș. Mihai își dădu seama că va trebui să muncească trei zile întregi pentru a plăti pizza aceea. A fi bărbat independent era scump!

A doua zi dimineața, coborî pentru mic dejun și găsi mama pregătind bacon cu ouă, iar mirosul era delicios. „Bună, mamă,” spuse el dulce. „Poți să-mi faci ouăle mai moi?”

„Sigur, fiule!” zâmbi ea. „Va fi 6 lei pentru micul dejun!”

„Îmi ceri bani pentru micul dejun?” strigă Mihai furios. „Asta nu e corect!”

Dar Mihai avea să aibă o altă surpriză. „Tată,” spuse Mihai, „antrenorul a spus că trebuie să avem tricouri noi de echipă și costă 69,99 lei.”

„Înțeleg,” spuse tatăl lui Mihai zâmbind. „Dar de ce îmi spui asta?”

„Ei bine, ca să-mi dai banii!” spuse Mihai.

„Dar, Mihai,” spuse tatăl lui cu un zâmbet, „acum că câștigi bani, îți plătești singur cheltuielile, inclusiv hainele. Credeam că știai asta.”

„Nu am atâția bani!” strigă Mihai. „De unde să iau 70 de lei?”

„Economisește din ce câștigi, desigur. Așa facem noi!” spuse tatăl.

Mihai rămase uimit. Nu doar că trebuia să se întrețină singur, dar și hainele trebuia să și le cumpere? Asta nu era ceea ce își imagina când ceruse plată pentru treburile gospodărești. „Bine,” spuse el. „Ascultă, tată, ai putea să mă duci la școală? Sunt un pic în întârziere…”

„Sigur, fiule!” zâmbi tatăl. „Va fi 5,50 lei.”

„Îmi ceri bani pentru a mă duce la școală?” rămase Mihai fără cuvinte.

„Sigur, la urma urmei, ai plăti un taxi, nu-i așa?” remarcă tatăl rațional.

„Dar tu ești TATĂL MEU!” strigă Mihai. „Și îmi ceri bani?”

„Oh, Mihai dragă,” spuse mama lui dulce. „Apropo! Vor fi 12,50 lei pentru a-ți spăla și călca hainele.”

Mihai mergea pe jos la școală și ajunse în întârziere. La prânz mâncă cu poftă mâncarea de la cantină. Se întreba când va mai gusta din chiftelele mamei sale sau din macaroanele cu brânză sau din tocănița irlandeză…

Seara, Mihai coborî la cină, descurajat. Părinții lui se aflau la masă și mirosul era delicios. Mihai simțea cum îi striga stomacul. „Mamă, tată?” spuse el liniștit. „Putem vorbi?”

„Sigur, fiule,” spuse tatăl. „Ce ai pe inimă?”

„Am vrut doar să vă spun că îmi pare rău pentru toată treaba cu plata. Cred că nu m-am gândit la tot ce faceți voi pentru mine în fiecare zi, iar voi nu cereți nimic în schimb.”

„Asta speram să înțelegi, Mihai. Tot ce facem pentru tine facem din dragoste, nu din obligație sau datorie,” spuse mama.

„Știu, mamă, îmi pare tare rău,” spuse Mihai, iar ochii i se umplură de lacrimi.

Tatăl lui Mihai se ridică și îl îmbrățișă. „Fiule, în această familie, facem tot ce putem pentru a ne ajuta unii pe alții, pentru a ne face viețile mai ușoare și mai bune. Asta înseamnă să fim o familie, și am sperat că vei înțelege asta.”

Mama lui Mihai îl îmbrățișă și ea și spuse: „Ce zici de o cină? Am făcut plăcintă cu carne și fasole verde — preferata ta!”

În acea seară, Mihai petrecuse una dintre cele mai frumoase seri cu părinții săi și învățase una dintre cele mai importante lecții: să aprecieze tot ce fac părinții pentru el și să-și aducă și el contribuția pentru ajutorul familiei sale.

Ce putem învăța din această poveste?

Dragostea nu cere plată.
O familie lucrează ca o unitate pentru a-și îmbunătăți viața colectivă.
Distribuie această poveste prietenilor tăi. Ar putea inspira pe cineva să împărtășească propriile sale povești sau să ajute pe altcineva.

Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *