În noaptea de Bobotează se deschid cerurile, iar celui care vede acest lucru Dumnezeu îi îndeplinește dorințele.

Rugăciunea puternică ce se spune de Bobotează

”Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, Unule născut din Tatăl mai înainte de toti vecii, Lumină din Lumină, care luminezi toate, care nestricat Te-ai întrupat din Preasfânta Fecioară Maria și ai venit în lumea aceasta pentru mântuirea noastră. Pentru aceasta Te-ai afundat în apele Iordanului, ai deschis cerul cel închis de Adam şi Duhul Sfânt a venit peste Tine ca un porumbel.

Tu ai luminat şi ai îndumnezeit firea noastră şi Dumnezeiescul Tău Părinte Ti-a vestit bunăvoirea Sa, pentru că ai împlinit voia Lui şi ca un om ai primit păcatele şi prin junghiere Te-ai gătit, după cum Tu Însuţi ai grăit: Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, pentru că Eu Îmi pun sufletul, ca iarăsi să-L primesc’ şi, astfel, în această prealuminată zi, Tu, Doamne, ai pus începutul mântuirii noastre. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cinste Maicii Domnului. Amin”.

Author

2 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *