Să ne rugăm astăzi 28 iunie – În această zi se sărbătorește Aducerea moaștelor Sfinților Mucenici Doctori fără de arginți Chir și Ioan. Aceşti ai lui Hristos mucenici şi făcători de minuni au trăit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian. Chir era din cetatea Alexandriei, iar Ioan din cetatea Edesei, şi fiind uniţi amândoi pentru tocmirea lucrurilor lor umblau şi tămăduiau toată boala şi toată slăbiciunea, şi îndemnând pe mulţi spre mucenicie au fost vădiţi la stăpânitorul locului, care aducându-i înaintea lui, i-a dat la tot felul de chinuri, apoi le-a tăiat capetele.
Iar cinstitele lor trupuri fiind îngrijite şi ascunse de oameni credincioşi din pricina păgânătăţii ce era atunci, pe vremea împărăţiei lui Arcadie şi a lui Teofil patriarhul Alexandriei, au fost aflate cinstitele şi sfintele lor moaşte, a căror pomenire o prăznuim duhovniceşte, pentru că în această zi în care s-au aflat aceste sfinte comori din pământ, mulţime de credincioşi cu multe boli s-au învrednicit de toată tămăduirea. Astfel: îndrăciţii se vindecau, bolnavii se lecuiau, orbii vedeau, ologii umblau, şi tot leacul şi tămăduirea se da oamenilor. Şi nu se făceau acestea numai pe vremea aceea, ci şi până astăzi, cei ce merg cu credinţă la dânşii îndată dobândesc tămăduirea, întru slava şi lauda Celui ce i-a slăvit pe dânşii, Hristos, Dumnezeul nostru.
Să ne rugăm astăzi 28 iunie ocrotitorilor Sfinți Chir şi Ioan
„Sfinților Mucenici și Doctori fără de arginți, făcătorilor de minuni Chir și Ioan, cei ce, călăuziți de Duhul Sfânt, ați lepădat toată grija pământească și ați slujit Împăratului ceresc spre viața cea nemuritoare, primiți această puțină rugăciune a noastră!
Nu suntem vrednici să mulțumim pentru binefacerile voastre, nu avem sârguință care să ne apropie de dragostea lui Dumnezeu și nici fapte bune către aproapele nostru, care să ne aducă îndurare.
Dar, știindu-vă grabnic apărători ai creștinilor, către voi îndrăznind, cerem cu stăruință: Vindecați rănile sufletelor și ale trupurilor noastre, Sfinților, că greu pătimim, și izbăviți-ne de ispitele și de primejdiile cu care vrăjmașul ne îngrozește.
Rugați-vă Stăpânului tuturor să ne ierte păcatele și să ne dăruiască luminare minții și inimii noastre, călăuzire la ceas de nedumerire, sprijin în lucrarea faptelor bune, spor în credință, pace, sănătate și ajutor în toate cele bune, pentru ca, prin mijlocirile voastre, să ne facem vrednici Împărăției cerurilor, slăvind pe Treimea Cea nedespărțită în vecii vecilor.
Amin.”