Să ne rugăm astăzi 27 iunie – Acest sfânt era roman de neam şi rudenie a marelui Constantin. Dăruindu-şi averea ce-i rămăsese de la părinţi la săraci, s-a dus la Constantinopol şi aflând sfintele case de rugăciune, şi cucerindu-se în ele cu cuviinţa, se bucura petrecând sihăstreşte, şi se desfăta întru dumnezeieştile Scripturi, fiindu-i gândul numai la Dumnezeu. După aceea, dacă a aflat de el preacinstitul patriarh Mina, l-a hirotonit preot. Şi era el liman de mântuire săracilor şi celor ce aveau nevoie de ajutor. Şi având ştiinţa şi de meşteşugul doftoricesc, a vindecat pe împăratul Iustinian ce căzuse într-o boală de netămăduit.

Din pricina aceasta, împăratul mirându-se foarte de vrednicia omului şi smerindu-se, a zidit prin mijlocirea lui acea mare şi vestită casă, a făcut şi casă de oaspeţi şi pe sfântul acesta l-a făcut schevofilax, adică păzitor al sfintelor vase ale bisericii celei mari. Apoi el bine şi cu plăcere dumnezeiască petrecând şi făcându-se multora pricina mântuirii, şi pornind pe mulţi spre râvna şi urmarea vieţii sale celei plăcute lui Dumnezeu, acolo a adormit. Iar cinstitele lui moaşte au fost mutate în marea biserică a Sf. Mochie, izvorând în toate zilele tămăduiri, întru slava şi lauda lui Hristos Dumnezeul nostru.

Să ne rugăm astăzi 27 iunie Părintelui nostru Samson, făcătorul de minuni şi primitorul de străini

Să ne rugăm astăzi 27 iunie – „În răbdare ţi-ai agonisit plata ta, părinte cuvioase; în rugăciuni neîncetat răbdând, pe săraci iubind şi pe aceia îndestulând. Ci te roagă lui Hristos Dumnezeu, Sfinte Samson, milostive fericite, să mântuiască sufletele noastre.

Veniţi, popoarelor, să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul, pe care l-a slobozit din robia egiptenilor, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce stai purtând cunună înaintea Scaunului, preafericite, trimite-mi lumină mie, care m-am îndemnat a lăuda cu cântări prăznuirea ta cea prealuminată.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind numai de cele ce te îndemnau către viaţă, ai trecut cu vederea toate cele veselitoare ale lumii şi ai câştigat moştenirea cea mai presus de lume. Pentru aceea adunându-ne, te cinstim pe tine, Părinte Samson.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Plecându-te Legii lui Dumnezeu, minunate, cu bucurie ai alergat către culmea virtuţii, făcându-te întru toate îndurat; pentru aceea acum te fericim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătatu-te-ai, cuvioase, ajutător săracilor preamilosârd şi bolnavilor doctor preaales şi celor necăjiţi apărător; pentru aceasta Dumnezeu te-a mărit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin”

Loading...
Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *