Invatatoarea Alexandra Fejér din Brasov a desfasurat, la ora de Dezvoltare personala, o activitate prin care a vrut sa ii faca pe copii sa constientizeze de ce nu este bine sa jignim, sa punem porecle si cum poate fi afectat cineva care este tinta insultelor si a ”glumelor” celor din jur. Dascalul a prezentat intreaga activitate pe blog, ce au avut de facut copiii, care au fost reactiile acestora si, mai ales, ce au invatat din experienta traita.

Alexandra Fejér este invatatoare la Scoala Gimnaziala Nr. 14 Brasov si preda la clasa I. Lectia despre jigniri, porecle si insulte a pregatit-o pentru elevii sai dupa ce a constatat ”realitatea cruda” cu care unii dintre copii isi adreseaza cuvinte jignitoare, dar si consecintele dure pe care acestea le pot avea in randul celor mici. Invatatoarea a descris activitatea desfasurata cu elevii sai intr-un articol intitulat ”Despre porecle, jigniri si insulte la Dezvoltare Personala”, postat pe blogul sau:

”Saptamana aceasta m-am confruntat cu realitatea aceasta cruda a faptului ca unii elevi isi adreseaza cuvinte jignitoare sau „glume nevinovate” (cum le numesc ei) chiar daca sunt doar clasa I. De aceea, m-am framantat si m-am tot gandit cum sa ii fac sa constientizeze ca „glumitele nevinovate”, spuse uneori chiar si in rime glumete ticluite cu dibacie, produc rani in sufletul celor carora le sunt adresate, scrie sparknews.ro.

Ideea salvatoare a venit de la „doamna de arhitectura” (cum ii spun copiii), o persoana extraordinara alaturi de care invat si experimentez in fiecare vineri frumusetea colaborarii profesor – profesor. Ea m-a ajutat sa imi pregatesc materialele necesare activitatii si tot ea m-a incurajat sa aplic aceasta metoda.

Asadar, in ce a constat activitatea?

Intai de toate, am desenat conturul corpului celei mai scunde fetite din clasa pe o foaie de flipchart si l-am decupat. Am realizat astfel 6 „umbre” de copii pe care le-am fixat cu magneti pe tabla. Chiar dupa ora de arhitectura, la Dezvoltare Personala, am inceput activitatea cu o discutie despre aceste umbre: daca au sau nu gen, nume, personalitate.

Apoi am impartit clasa in 6 echipe. Fiecare echipa a primit cate o „umbra” cu cerinta de a o personaliza prin desen. I-au stabilit genul, i-au dat nume, i-au ales varsta, culoarea ochilor si a parului, i-au desenat imbracamintea. Totul in doar 30 de minute (cu timerul proiectat pe tabla pentru a fi eficienti si concentrati).

Fiecare echipa si-a prezentat personajul in fata clasei si l-a fixat cu magneti de tabla pentru a fi vazut usor de intreaga clasa. Am analizat cu atentie toate personajele, admirand detaliile realizate de membrii echipei: ceasuri de mana, curele, unghii ojate, fundite in par, volanase, emblema de membru al unui club sportiv…tot ceea ce copiii au ales ca personajul lor sa poarte.

Am discutat si despre conflictele aparute in echipe si am ajuns la concluzia ca fiecare copil a dorit ca ideile lui sa fie cat mai mult implementate deoarece dorinta fiecaruia a fost aceea de a crea un personaj cat mai frumos, care sa ii reprezinte. (In urma acestor conflicte, copiii au invatat si sa negocieze, iar acolo unde nu a avut loc negocierea ci ruperea colaborarii, s-au putut observa efectele – spre exemplu, neincadrarea in timp).

La finalul acestei analize, se putea citi in ochii copiilor mandria si bucuria de a vedea un personaj in marime naturala, creat conform dorintelor lor.

Pe acest fond de bucurie, implinire si succes, am lansat urmatoarea provocare.

Am chemat fiecare echipa in fata clasei si le-am cerut sa isi jigneasca personajul, privindu-l in fata. Le-am cerut sa ii adreseze porecle, jigniri, lucruri neadevarate, dar nu am lasat loc injuraturilor si limbajului vulgar. In momentul cand au auzit ce le cer, am putut citi pe fata copiilor frica, uimirea, mila, regretul.

Initial, m-au refuzat spunandu-mi ca „nu-l pot jigni pe cel pe care tocmai l-au desenat”. Dar jocul trebuia continuat si in cele din urma, s-au dezlantuit. Unii cu retinere, altii cu sete. Unii distrandu-se de asocierile de cuvinte interesante pe care tocmai le inventasera, altii cu lacrimi mijindu-le in ochi. La fiecare jignire spusa de ei, eu am rupt cate o bucatica din corpul fiecarui personaj. Cu cat au spus mai multe jigniri, cu atat personajul a fost rupt mai tare. Le-am inmanat bucatelele rupte si am restabilit linistea.

Asezandu-se in banci, am vazut cum zambetul le dispare si o liniste trista s-a asternut peste clasa. Se uitau cu totii la tabla, la ceea ce ramasese din personajele lor. Dupa momentul de liniste, am analizat din nou: cum s-au simtit cand au jignit, de ce unii au ras, de ce altii au plans, de ce s-au simtit victoriosi pana in momentul cand au ajuns in banca si ce emotie i-a cuprins cand au vazut rezultatul. Toate raspunsurile lor au fost profunde, reale, bine gandite si cel mai important, gandite de ei pentru ca eu nu le-am sugerat nimic, doar am adresat intrebari, provocandu-i la reflectie.

Concluzia a fost ca in acele cateva secunde au simtit o satisfactie „malefica” (vorba unui copil), dar acum, vazand rezultatul, regreta. Le-am spus ca se poate repara cerand iertare. Le-am dat personajele din nou in echipe si le-am spus sa isi ceara iertare. Si au facut-o cu sinceritate. Apoi le-am spus ca pot lipi bucatelele la loc. Si a inceput din nou munca de echipa si de aceasta data nu a mai existat conflict. Toti s-au straduit sa lipeasca perfect, astfel incat „sa nu se vada ce s-a intamplat”. Dar unii copiii pierdusera bucatile si unele personaje au ramas fara o mana sau cu un picior mai scurt.

O singura echipa, una formata doar din baieti, a reusit sa lipeasca totul la milimetru. Victoriosi, l-au adus pe al lor Ronaldo la tabla laudandu-se ca la ei nu se mai vede nimic. Le-am dat dreptate si le-am spus ca asa e si in realitate. Dupa ce ne cerem iertare si incercam sa reparam ce am stricat, lucrurile par sa revina la normal. Aici, am lasat un moment de tacere pentru efect, m-am indreptat incet inspre Ronaldo si am intors personajul pe dos, lasand sa se vada scotchul maro care carpea toate rupturile. In suflet raman urme, care se sterg mai greu. Se sterg in timp, daca cel care ti-a adus jigniri isi schimba comportamentul fata de tine si iti demonstreaza in timp ca nu te mai raneste.

Activitatea s-a lasat cu lacrimi, promisiuni si declaratii ca nu vor mai jigni pe nimeni niciodata. Spre aducere aminte, vom pastra personajele…cine stie cand vom avea din nou nevoie de ele?”

Alexandra Fejér prezinta, pe blogul personal, activitatile desfasurate la clasa, de la metode utilizate si fise de lucru preluate sau proprii, pana la lectii interdisciplinare la Comunicare, Matematica si Muzica si miscare. Invatatoarea a creat si trei pagini speciale: Love 4 children care gazduieste articole despre activitati de Dezvoltare personala, Love 4 books, unde se regasesc recomandari de lectura pentru profesori si carti valoroase din literatura pentru copii pe care o utilizeaza la clasa si Love 4 colors care aduna la un loc idei pentru orele de Arte vizuale si Abilitati practice si activitati de craft-ing desfasurate cu copiii.

Invatatoarea din Brasov spune ca a creat blogul ”din dorinta de a inspira” nu doar elevii din clasa sa, ”ci si colegii de la catedra si parintii interesati de dezvoltarea frumoasa a copiilor”.

Loading...
Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *