De cand ma stiu, asta e regula: nu primesti teme in prima zi de scoala. Dar din a doua, gata… Asa ca am primit si eu: “Scrie-ne despre iubirile din perioada scolii”, mi-a zis Nicoleta Nicolae.
Cam complicat, mai Nico, dar o sa incerc ceva. Uite, prima amintire care mi-a aparut in minte este cum imi placea un coleg de clasa, in scoala generala, si el ma placea pe mine, dar nu numai… O indragea si pe colega noastra Ioana, sa-i zicem, scrie alistmagazine.ro.
Si intr-o zi, ne-a spus ca va deveni iubitul celei care la o anumita ora se va prezenta in curtea scolii, unde o sa deseneze el o linie cu creta etc. Cat eram de mica si cat eram de cazuta in cap dupa el, nu m-am dus. Mi s-a parut o foarte mare aroganta din partea lui, si mi-a iesit de la inima dupa povestea cu pricina. Chiar daca nu-mi cadea bine cand il vedeam apoi cu cea care se prezentase la ”concurs”. Cred ca de-a lungul vietii am fost dispusa sa fac foarte multe in numele dragostei, dar nu ceva care sa ma faca sa ma simt inconfortabil sau nu suficient de pretuita. Ne-am revazut dupa 30 de ani, la o reuniune scolara, si ne-am amuzat de povestea cu pricina… Acum e casatorit chiar cu o colega de clasa, dar nu Ioana…
In aceeasi perioada imi placeau desigur baietii din clasele mai mari, mai ales ca eu am facut scoala generala intr-un liceu, un liceu sportiv, si indeosebi imi placeau baietii care ieseau in evidenta. Clasic. Toate fetele stateam cocotate pe geam sa-l admiram pe Raducioiu, de exemplu, care era deja o tanara vedeta fotbalistica, si pe prietenul lui, si ne imparteam in doua tabere, care cu care, in timp ce ei habar nu aveau ca existam.
Dar cea mai simpatica poveste din gimnaziu este cand unul dintre colegi ma suna (pe fix, desigur) si imi punea la telefon, de pe casetofon, melodia lui Stevie Wonder “I just called to say I love you”, pana cand le-a venit parintilor o nota imensa la telefon, acestia i-au sunat pe ai mei, si “visul frumos s-a terminat”. Insa, pentru mine, ramane una dintre cele mai sincere declaratii de dragoste primite. Bine, alaturi de datul martisoarelor, care era tot o forma prin care colegii isi exprimau atractia fata de tine, ma rog… in afara de cei pe care ii obligau parintii sa aduca tuturor fetelor martisoare.
Aaaaa, trebuie insa sa va spun si despre un alt coleg de clasa care a luat un inel de aur cu rubin de acasa si mi l-a adus cadou :). Mie mi s-a parut foarte dragut si nu am inteles de ce mama mea s-a panicat rau cand m-am laudat cu el, mi-a tinut o ditamai polologhia si am fost nevoita sa il returnez… Era asa frumos… Si mama care o tinea langa ca baiatul l-a furat din casa. Ce, si eu il dusesem la doctor cand a fugit cu bicicleta dupa mine prin parc si a cazut de i-a iesit tibia pe afara… Offf, parintii astia, “cum ti-i cresti, asa ii ai”.
Apoi, erau baietii de care nici nu te prindeai daca iti fac curte sau sunt doar foarte bine educati si asta pentru ca erau atat de timizi, incat nu dadeau niciun semn clar… Adica, eu nu stiu nici acum (si cred ca nici el) daca baiatul care venea cu mine pana acasa, doar ca sa pot urca cu liftul pana la etajul 7, ma placea altfel decat ca pe o buna prietena si colega de clasa, din clasa intai… Dar el mi-a reamintit la aceeasi intrevedere scolara de “dupa 30 de ani”, ca facea asta. Mai exact, eu fiind foarte slaba, nu pornea liftul cu mine, asa ca el cobora din tramvai cu cateva statii mai repede decat ar fi trebuit, ca sa ma conduca pe mine pana la bloc, sa ma urce cu liftul si apoi isi continua drumul spre casa. Nu e un gest minunat? Pe care atunci nu l-am sesizat nicidecum, pentru ca eram niste copii. Probabil ca doar ma gandeam “ce bine ca nu voi urca pe scari”…
La liceu, am inceput rapid sa primesc mesaje in banca, de la diversi baieti, dupa ce am castigat concursul de Miss Boboc. Numai ca mereu esti mai interesata de cei care nu te cauta… Lasand asta la o parte, cred ca abia aceasta este varsta de la care, zic eu, poti sa traiesti adevarate povesti de dragoste, povesti despre care n-am sa spun decat ca au fost extrem de frumoase. Iar atunci cand ma gandesc la liceu, ma gandesc la flori si biletele, convorbiri telefonice (tot pe fix) de ore si ore, saruturi inghesuite pe caloriferele de pe holuri, sau furate intr-o pauza de 5 minute sau la burduful troleibuzului 90, tabere si excursii, petreceri aniversare si banci din Cismigiu, pizza cu peste de la “Trifoias” si profiterol la cofetaria hotelului Bucuresti (Radisson), inele “de logodna” de la magazinul Sofia de pe Dorobanti, drame periodice incheiate cu impacari mem0rabile, cautari si descoperiri, si multa muzica si poezie… O perioada extrem de importanta pentru sufletul meu. O perioada definitorie emotional, de care mi-e dor la fiecare inceput de an scolar. Atat pentru acum, aveti legatura…. Voua, cum v-au fost iubirile din timpul scolii?
