Louis Braille avea doar 15 ani cand a inventat sistemul de scriere si citire pentru nevazatori. L-a inspirat a fost un fost capitan de armata.

Nu a fost dintotdeauna orb

Louis Braille s-a nascut in 1809 in satul Coupvray din apropiere de Paris. La varsta de 3 ani se juca in atelierul de pielarie al tatalui sau. In timp ce tatal sau era afara cu un client, micul Louis a incercat sa perforeze o bucata de piele cu o unealta. Aceasta i-a alunecat si l-a lovit in ochi. Pentru ca in sat nu exista un spital, a fost dus la o femeie din sat care folosea plante medicinale pentru a vindeca rani si anumite boli. I-a aplicat un pansament pe ochi, insa acesta s-a infectat, iar ulterior, infectia s-a extins si la celalalt ochi, lasandu-l orb pentru totdeauna, scrie tabu.ro.

Desi nu putea sa scrie sau sa citeasca, Louis Braille a fost primul din clasa, memorand tot ceea ce spunea profesorul. Iar la sfatul dascalului sau, copilul a fost trimis la varsta de 10 ani la o scoala speciala pentru nevazatori, la Paris.

A transformat un sistem de comunicare pentru soldati intr-unul de citire pentru orbi

Louis Braille isi dorea sa invete sa citeasca, dar la vremea aceea existau foarte putine carti pentru nevazatori, fiind printate pe hartie cerata. Literele erau formate prin presarea acesteia pe bucati de plumb care erau in forma literelor alfabetului. Cartile erau grele, iar o singura fraza putea sa ocupe o intreaga pagina. Mai mult, dura foarte mult sa citeasca.

Inspiratia sa a fost Charles Barbier, un fost capitan de armata. Acesta inventase pentru soldati o modalitate de a-si trimite intre ei mesaje noaptea fara sa aiba nevoie de lumina sau sa vorbeasca, evitand astfel sa fie reperati de inamici. Cu ajutorul unui instrument ascutit, capitanul facea puncte si linii intr-o foaie groasa, acestea reprezentand diferite sunete. Totusi, soldatii au considerat sistemul prea dificil. Inventatorul s-a gandit apoi ca poate fi mai folositor unor nevazatori.

Louis era entuziasmat de acest sistem. Baiatul si-a petrecut timpul liber pentru a-l invata. Era convins ca poate fi simplificat. De asemenea, a trebuit sa gaseasca o modalitate de a include numere si semne de punctuatie. Louis a muncit din greu pentru a imbunatati sistemul capitanului. Dupa doi ani, cand avea 15 ani, el a creat in cele din urma un nou cod. Era mai usor sa inveti si sa citesti.

Elevul a prezentat sistemul directorului scolii, care a fost impresionat. Pentru a-l testa, directorul a citit un articol dintr-un ziar, iar Louis si-a folosit sistemul pentru a-l scrie. Cand a terminat, Louis si-a trecut degetele peste foaie si a repetat cu exactitate ceea ce directorul citise. Curand, alfabetul lui Braille era folosit de toti elevii de la Institutul Regal al Tinerilor Nevazatori. Puteau sa isi ia notite, nu mai avea nevoie de ajutor la citit sau scris.

Louis a fost foarte fericit ca totii colegii lui nevazatori se descurcau si le placea sistemul, dar dorea ca si alti orbi sa poata sa-l foloseasca. Directorul scolii a scris guvernului francez si solicitat ca acest alfabet sa devina sistemul oficial de scriere pentru nevazatori.

Regele a refuzat sa oficializeze sistemul

Louis Braille urma sa devina profesor asistent la Institut, iar cursurile sale, populare. De asemenea, acesta isi dedica din timp pentru a copia carti in acest sistem, adaugand chiar si simboluri pentru a-i ajuta si pe muzicienii nevazatori. Intr-un final, a publicat o carte care descrie noul sau cod.

In 1834, Louis si-a demonstrat alfabetul la o expozitie de inventii care se tinea la Paris. El a luat notite in timp ce oamenii vorbeau si apoi citeau din nou ceea ce s-a spus. Regele a fost prezent la expozitie si a vazut inventia lui Louis, dar nu a brevetat-o. Cand Louis s-a intors de la expozitia din Paris, era trist ca inventia sa nu putea fi disponibila si altor nevazatori. S-a imbolnavit de tuberculoza, dar a continuat sa imbunatateasca alfabetul. El a adaugat litera „w”, astfel incat codul sau sa poata fi folosit pentru a scrie in limba engleza. Si a lucrat la crearea manualelor de matematica pentru studentii orbi.

Inte timp, la Institut, a venit in functie un nou director care le-a interzis elevilor sa foloseasca alfabetul lui Braille, din frica de a nu deveni prea independenti pentru ca, in cele din urma, sa nu mai aiba nevoie de Institut.

Louis a fost foarte dezamagit. Starea sa de sanatate s-a inrautatit. Louis Braille a trecut in nefiinta in 1852, lucrand mereu la scrierea de carti in alfabetul sau. Doi ani mai tarziu, guvernul francez oficializa sistemul Braille. In 1878, Braille a devenit sistemul de scriere si citire pentru nevazatorii din intreaga lume, iar cu ajutorul Natiunilor Unite, a fost adaptat pentru aproape fiecare limba. Casa lui din Coupvray a fost transformata in muzeu, iar pe un perete, sta agatata o placa pe care scrie: „A deschis usile cunoasterii petnru toti aceia care nu pot vedea”.

Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *