Aceste rezultate sugerează că un consum de alimente fermentate, care conțin probiotice, poate servi drept o intervenție pentru reducerea anxietății. – Biblioteca Națională de Medicină din SUA

Se pare că acest consum de alimente fermentate, cum ar fi varza, murăturile și iaurtul, poate ajuta la tratarea anumitor tipuri de anxietate. Această evoluție a fost descoperită după ce cercetătorii și alți experți, în domeniul sănătății mintale, au descoperit că stomacul poate juca un rol important în sănătatea mintală.

Într-un studiu tralizat de 700 de studenți, de la colegiul William și Mary, s-a demonstrat că cei care au mâncat niveluri mai ridicate de alimente fermentate aveau mai puține simptome de anxietate socială.

Un profesor a explicat astfel: „Este foarte probabil ca probioticele din alimentele fermentate să schimbe în mod normal, mediul în care se află omul, iar schimbările în intestin influențează, anxietatea socială”.

În ceea ce privește anxietatea, oamenii de știință cred că bacteriile bune din alimentele fermentate măresc nivelurile unei substanțe numite GABA – un neurotransmițător care are un efect anti-anxietate asupra organismului.

Cu alte cuvinte, bacteriile bune care se acumulează în intestin prin consumul de alimente fermentate pot avea un efect direct anti-anxietate, asemeni unui sedativ.

Oamenii de știință observă, de asemenea, legătura dintre nivelele GABA din creier și scăderea permeabilității și inflamației intestinului.

În acest scop, oamenii de știință au descoperit scăderea reacțiilor intestinale adverse.

Cercetătorii studiului explică această conexiune intestinală / creier:

„Alimentele fermentate incluse adesea în practicile alimentare tradiționale au potențialul de a influența sănătatea creierului în virtutea acțiunii microbiene care a fost aplicată alimentelor sau băuturilor și de felul în care produsele alimentare sau băuturile fermentate influențează în mod direct propria noastră microbiotă … acest lucru s-ar putea manifesta comportamental … ”

Fascinant, numărul de neuroni din intestinul nostru este aproximativ același cu numărul de neuroni localizați în măduva spinării. Există de fapt un termen pentru acest aranjament neuronal în intestin, sistemul nervos enteric , adesea numit „cel de-al doilea creier”.

În relația dintre probiotice, alimente fermentate și modificările comportamentale, s-au efectuat alte studii care par să demonstreze o legătură între rețeaua de comunicare intestinală / creier și alte schimbări de comportament.

Într-un studiu, participanții au fost împărțiți în două grupuri, unii au luat prebiotice în fiecare zi și alții au luat placebo.

După doar trei săptămâni, grupul care a luat prebiotice a avut niveluri mai scăzute ale cortizolului hormonului de stres.

Concluzia este că un consum regulat de alimente fermentate – muraturi, varză, iaurt etc. poate declanșa o reacție intestinală care poate ameliora stresul și anxietatea, de la nivelul creierului.

Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *