Prăznuită înaintea Rusaliilor, Sâmbăta celor Adormiți este o pomenire pentru toți care au plecat de pe pământ spre o lume mai bună. Cinstită anul acesta pe 15 iunie, este momentul când trebuie citită o rugăciune foarte puternică.

Se citește dimineața, având o lumânare aprinsă lângă noi!

Iată mai jos și textul rugăciunii:

„Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta credință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gândul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri luminoase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată durerea, întristarea și suspinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.

Dăruiește-le lor și nouă Împărăția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veșnice și desfă tarea vieții Tale celei ne-sfârșite și fericite. Că Tu ești învierea și odihna adormiților robilor Tăi (numele), Hristoase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Preasfântului și Bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Amin!”.

Felicia Iederă

Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *