In timp ce ionienii, aheii, dorienii (- emigrati din sudul Romaniei -), etruscii, romanii si celelalte popoare italice (- plecati tot din Romania; tracii troieni ajunsi in Latium dupa un periplu prin Asia Mica -) sunt venite de undeva, in timp ce ungurii, bulgarii, ca si popoarele celtice, germane si slave s-au preumblat mult pana ce si-au gasit un popas; nici o atestare documentara scrisa sau amintiri pastrate in pamant si nici o legenda nu contine nici cea mai stearsa referire despre vreo plecare, venire sau revenire a dacilor in spatiul in care au fost cunoscuti dintotdeauna.
Japonezul Minoru Nambara, dupa o vizita in Maramures spunea: “Marmures este satul primordial. Nu stii precis de unde vine si te copleseste pana la urma acest sentiment. Poate din toate, din port, din bisericutele de lemn, din faptura omului. Este un complex de realitati care converg in a simti aici ca te afli in satul primordial.
Taranii Maramuresului nu vin de nicaieri. Ai sentimentul ca au venit direct din cer in Maramures. In alte tari simti, stii ca oamenii au venit de undeva, aici nu ai acest sentiment. Aici, In Maramures, este omul primordial in nobletea sa princiara, nu primitiva, in frumusetea lui de inalta civilizatie.”
In context, este interesant de retinut ca dacii erau unicul popor din Europa care folosea pentru Dunare doua nume, ambele de origine dacica: Donaris pentru portiunea de la izvoare pana la Portile de Fier si Istros de la Portile de Fier la Marea Neagra. Ultima portiune a Dunarii mai era numita, de elenii migrati din zona si Okeanos Potamos/Fluviul Ocean. Tot elenii mai spuneau zonei de la Portile de Fier si Fantanile lui Achiles .
Toponimul Danuvius, folosit pentru intregul fluviu este de data mai recenta, fiind introdus pentru prima data de Caius Iulius Cezar, dupa luptele cu galii.
Zonificarea Dunarii sub forma a doua fluvii, avand ca limita comuna Portile de Fier, nu este de loc accidentala. In trecutul geologic al tarii noastre au existat, intr-adevar, doua fluvii care izvorau din Muntii Carpati, acestia formand, in epoca geologica numita cuaternar, lantul neintrerupt de munti carpato-balcanic, continuu din Polonia pana in vechea Tracie.
Un fluviu Donaris – culegea apa izvoarelor de pe versantul apusean al acesui lant muntos si se varsa in Marea Panonica (actuala Campie Panonica din Ungaria), iar altul colecta apa din izvoarele versantului rasaritean (v. fantanile lui Achilles) si se varsa in Marea Sarmantica, peste care s-a format Baraganul de astazi si care mai pastreaza ultimele ramasite ale acestei mari, sub forma lacurilor sarate. In aceea vreme, largirea continua a lui Istros, pe masura apropierii de varsarea in Marea Neagra, ii dadea un aspect aparte, de unde si denumirea de “Fluviul Ocean”.
In decursul timpurilor, datorita eroziunilor din zonele superioare montane ale celor doua bazine hidrografice, s-a produs fenomenul geo-hidrologic cunoscut in literatura de specialitate sub denumirea de “captarea izvoarelor”.
Istros, situat intr-o zona mai joasa, a captat izvoarele lui Donaris si astfel a luat nastere Dunarea sub forma pe care o cunoasteam ieri, cu Cazanele si Portile de Fier, cu coltii de stanca iesind din apa, ramasite ale unor impunatoare stanci, pe care anticii le-au numit “Coloanele lui Achylles”, dupa cum si vechile izvoare erau “Fantanile lui Achylles”.
Mai trebuie adaugat ca, in afara celor doua fluvii descrise si prezentate drept componente ale actualei Dunari, a mai existat si un al treilea, care izvora din Muntii Padurea Neagra si se varsa in Marea Panonica. Odata cu captarea lui Donaris de catre Istros, s-a produs si captarea primei portiuni a Dunarii de azi, care isi are acum izvoarele in Muntii Padurea Neagra.
Fenomenul descris s-a desavarsit in prima parte a epocii geologoce a cuaternarului, deci acum circa 600.000 ani. Or, omul a trait pe meleagurile noastre inca de acum cel putin 1.800.000-2.000.000 ani, potrivit ultimelor descoperiri de la Bugiulesti, de pe valea lui Grauceanu, jud. Valcea.
A se vedea si uneltele de piatra de acum 1.200.000 de ani, de la Flamanda-Turnu Magurele.
Numai continuitatea de locuire pe acelasi teritoriu putea asigura transmiterea, de-a lungul timpurilor, a amintirii despre un atare fenomen al naturii.
Numai aceasta continuitate, nicodata intrerupta, putea naste unitatea de cultura, unica in Europa, precum si constiinta unui singur neam la daci, stapani pe pamanturile care i-au hranit de sute de mii de ani.
Probabil veti gandi ca autorul acestor randuri, bate campii, implicit si eu, pentru ca am postat si deci imi asum acest articol.
Dar lucrurile nu sunt asa, in sensul ca pentru cele spuse de autor exista dovezi in afara de aceasta, a existentei celor doua rauri Donaris si Istros, care curgeau de o parte si de alta a lantului de munti, neantrerupt din Polonia pana in Balcani, acest fapt generand cate o mare de fiecare parte a acelor munti.
La scriitorii greci antici aflam legenda Argonautilor ce au venit in Scytia sa fure lana de aur a regelui Aiete. Dupa ce rapesc lana de aur, Argonautii voind sa se intoarca in Elada prin Marea Neagra, nu o pot face pentru ca Aiete pazea intrarea in mare; vazand asta, pornesc in directia opusa, spre apus. Dupa ce ajung la izvoarele Istrului, isi iau corabia in spate si trec muntii si dealurile pana ajung in celalalt Istru, pe care navigheaza spre sud, spre Adria (Marea Adriatica) si spre Grecia.
Si aceasta legenda face referire la cele doua fluvii din care va lua nastere Dunarea, din care unul curgea spre rasarit, iar celalalt spre sud.
Faptul ca grecii cunosteau existenta a doua fluvii inainte de formarea Dunarii actuale, este inca o dovada ca acestia sunt originari din nordul Dunarii.
O alta dovada a pastrarii memoriei celor doua rauri separate, este mitul sumerian numit “Zborul lui Ethan spre Cer”, in care regele Ethan este ridicat de vultur in inaltul cerului, tot mai sus, vulturul aratandu-i “Marea de langa cetatea muntilor” de la diferite inaltimi.
Aceasta mare de langa cetatea muntilor nu corespunde decat unei zone , anume cetatii naturale, numita Ardeal, iar marea din apropierea acestei cetati este Marea Panonica sau Marea Sarmantica ce acoperea Baraganul, de aici venind numele Okeanos Potamos, adica Fluviul Ocean atribuit Dunarii de greci, scrie bzi.ro.
Sumerienii au pastrat amintirea acestor locuri, pentru ca de aici plecasera spre Asia oamenii de la Tartaria cu scrierea lor, cu credintele lor, cu obiceiurile si legendele lor.
Paul Lazar Tonciulescu a gasit aproape 100 de cuvinte comune intre romana si sumeriana; Sumeria in Asia si Simeria in Romania.
In cartea “Povestile Pelesului” a Reginei Elisabeta a Romaniei, exista o legenda despre un urias numit Caraiman, ce avea puterea sa creeze fiinte vii, sa inverzeasca campiile, sa produca cutremure si furtuni; acest urias a facut sa se scurga marea de pe campiile acestei tarii.
In “Dacia Preistorica” aflam urmatoarele:
“Dar slujba nu mi-i face
Eu trasnetului si fulgerului te-oi da
In Caraiman al mare pe Divan”
“Pe teritoriul Transilvaniei, se ridica un munte numit Caliman. Sub acest munte, un virf mai putin inalt porta la poporul roman numele de “Scaunul Domnului”, er in limba Secuilor “Istenszeke”, adica “Scaunul lui Dumnedeu”.”
Aceasta legenda a uriasului Caraiman probeaza existenta altor legende care vorbesc despre timpurile cand tara noastra era acoperita de o mare.
Numai aceasta constiinta a determinat si le-a mentinut, in stare treaza sau latenta, uneori atunci cand vitregia soartei s-a abatut asupra lor, indaratnicia la incercarile de deznationalizare .
Aceasta este seva nesecata careia ii datoram supravietuirea de azi, iar nu unor influente inerente din partea unor popoare care s-au topit, mai repede sau mai lent, in setea de traire a unui popor implantat dintotdeauna in acest pamant din care a si rasarit.
Iata,deci, ca Donaris si Istros nu sunt legende, ci istorie adevarata, ca si coloanele lui Achylles si Fantanile lui Achylles, pentru ca sunt toponime create de oamenii locului, pe seama unor realitati traie.
Toate acestea confirma atat caracterul de autohtoni ai dacilor, cat si marea lor vechime de existenta pe acelasi teritoriu.
