La 91 de ani de la nasterea lui Marin Preda, rasfoind netul, am dat peste povestea iubirii de-o viata cu Aurora Cornu.
“Lui – glontul dragostei i-a ars inima, prabusindu-l peste lungi scrisori de iubire in care se daruia, fara sa-i pese ca se pierde. Pe ea, care era “bolnava de plecare” – asa cum singura marturiseste -, nici macar dragostea n-a putut sa o tina prizoniera. S-a rupt de el, pentru ca ii era teama ca, dupa atata vreme de stat langa Marin Preda, aripile n-or sa mai stie sa o poarte pe cerul ei. A umblat toata viata prin lume, asa cum a visat, dar nu si-a mai gasit niciodata locul. Singurul ei acasa a ramas inima lui Marin Preda. El s-a mai recasatorit de doua ori, a avut-o pe Eta, care l-a ingrijit, apoi pe Elena, care i-a daruit doi fii. Dar in nici una dintre nevestele sale n-a reusit s-o gaseasca pe Aurora, fata de la malul marii pentru care a scris prima lui scrisoare de dragoste…
Prima scrisoare de dragoste
S-au cunoscut in cantina Uniunii Scriitorilor, in 1952, si au avut atunci un mic schimb de cuvinte, nu foarte amabil. Apoi s-au ignorat reciproc. Doi ani mai tarziu s-au revazut la mare, in statiunea “Vasile Roaita”. Marin Preda avea 32 de ani, Aurora Cornu, aproape 20… Din nou s-au infruntat: ea ocupa, de o saptamana, camera pentru care avea el repartitie. Marin Preda a incercat sa fie politicos, spunandu-i ca daca prefera camera, el se poate duce in alta parte. Ea nu a acceptat, insa, favorurile si a inceput sa-si adune lucrurile imprastiate prin toata camera. Preda o privea fix, din cadrul usii, stanjenindu-i miscarile, indragostindu-se de ele. A doua zi, iesind la plaja, Aurora a primit prima scrisoare de dragoste de la el:
“Dar iata ca o adiere de durere, de parere de rau, de mahnire izvoraste din inima mea. Te-am facut sa suferi (nu stiu unde, cand si de ce), dar simt ca acest lucru s-a intamplat si mi-e greu sa indur asta acum, singur, cu gandul la tine, scriindu-ti intaia mea scrisoare de dragoste. (…) Te iubesc de tot, cu parul tau, cu hainele tale verzi, cu salopeta si sandalele tale ciudate. Iubesc cingatoarea ta ascunsa, copcile, oasele trupului tau… Totul, aspiratiile tale, somnul tau… Vanitatea si cochetaria ta distilata, nelinistile tale apasatoare, gandul tau putin inghetat, categoric si fara ascunzisuri, atat de temut de catre amatorii de compromisuri“, scrie jurnalulnational.ro.
S-au reintalnit pe plaja si au incheiat un armistitiu. Pe malul marii au impartit acelasi cearsaf, pe care stateau de vorba, uitand de ei, prajindu-se sub soarele puternic. Erau doi tovarasi de singuratate care aveau in fata lor lumea… Seara, mancau impreuna, sub un copac, din acelasi ceaun, izolati de restul lumii.
A cerut-o de nevasta de a doua zi
Prima cerere in casatorie a venit, in gluma, chiar din a doua sau a treia zi. Se plimbau pe strazi. El i-a cerut, in gluma, sa-i cumpere o limonada. Ea a acceptat, gandindu-se ca “poate n-are bani la el”, apoi a comentat: “Uite-asa se compromite o femeie”. Iar el a replicat iute: “Daca te-am compromis, te iau de nevasta”.
Vacanta s-a sfarsit mai devreme pentru Aurora, care a plecat la Sinaia, unde avea repartitie. Preda a ramas singur, la malul marii pe care-o impartisera la doi, si a inceput sa-i scrie lungi scrisori de dragoste… “Sept. 1954 Draga Aurora, dupa ce ai plecat in seara aceea…am venit acasa ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic si eram foarte mirat de aceasta senzatie. Stiam ca te-am cunoscut, stiam ca ne-am plimbat impreuna, ca ceasuri intregi am stat fascinat de prezenta ta, ca sufletul meu a tremurat de nenumarate ori la auzul glasului tau si ca in ultima vreme tot ce era aici, marea si valurile, si rasaritul soarelui, si apusul, si portita vilei, si apele minerale, si noptile cu stele, erai tu si aceasta din prima zi si atat de mult, incat tot ce stiam, ca te-am cunoscut si m-am bucurat, toate acestea mi se pareau atat de firesti, incat plecarea ta nu putea sa strice ceea ce se realizase, plecarea ta nu insemna aproape nimic, plecarea ta nu putea sa ia dupa tine toate acestea.”
In perioada aceea, Aurora era bolnava, extrem de slabita si extrem de sensibila. A ingrijit-o, ca un infirmier, vreme de un an. Marin Preda a fost un ipohondru toata viata, ii era frica de boli si de spitale, dar pe ea a ingrijit-o ca pe un copil.
Singurul lor copil: “Morometii”
S-au mutat in Cotroceni, in casa pe care el o descrie in ultima parte a romanului “Cel mai iubit dintre pamanteni”. Marin Preda citea pe atunci Spinoza si asculta incontinuu Bach. Difuzoarele bubuiau in toata casa, pentru ca lui ii placea sa simta muzica cu tot trupul. Adormeau dupa miezul noptii, pe acordurile din “Mattheus Passion”, iar el se destepta dis-de-dimineata si se apuca de scris. Cand se trezea, Aurora era primul critic al celor mai proaspete fraze din “Morometii”. A mosit facerea cartii, care a fost, intr-un fel, si copilul ei. Singurul pe care l-au avut impreuna.
Erau istoviti unul de altul, dar niciodata plictisiti
In primavara lui ‘55, s-au casatorit la Sfatul Popular. Singuri, pe fuga, fara vreo floare sau vreun pahar de sampanie. Aurora spune despre el ca era un amant perfect si un sot excesiv de delicat. “Ma simteam regina, nimic nu era prea bun pentru mine. Vantul care batea trebuia sa bata asa, incat sa nu ma supere… Marin era in stare sa sarute pamantul pe care calcam”. Petreceau impreuna zilele si noptile. Erau tot timpul unul langa celalalt. Se intampla de multe ori ca el sa inceapa o fraza, iar ea sa o termine. Glumeau tot timpul, se tachinau fara incetare, iar casa lor era plina de rasul lui Marin si chiotele Aurorei. Erau extrem de istoviti unul de altul, dar niciodata plictisiti…
“7 iunie ’55 Aurora draga, iubita mea,(…) Te-am sarutat la statia de tramvai de doua ori, intocmai ca in copilarie, cand plecam la camp infricosat de soare si beam dinainte apa multa. Dar apa bauta fara sete nu inlatura setea de mai tarziu, ci doar te chinuie, prin amintirea ei, asa cum ma chinuie pe mine acum sarutarile luate la despartire. Ele nu tin locul dorintei chinuitoare care ma stapaneste acum in amintire, de a te strange la piept si a sorbi bucuria de pe buzele tale iubite. Noapte buna trupului tau drag si ochilor tai frumosi! Fii linistita si dormi. Odihneste-te si vino sambata! Eu te iubesc atat de mult…”
Aurora il prevenise, din primele zile ale vietii lor in doi ca, atunci cand va voi sa plece, el va trebui sa nu se impotriveasca. Frica lui cea mare, insa, nu era ca ea il va lasa, ci ca nu va putea cuprinde, pe de-a intregul, toata dragostea pe care i-o purta.
Prizonieri si invingatori
Erau din aceeasi rasa. La fel de puternici si de orgoliosi, la fel de loviti de patima condeiului. Dar in fiecare poveste de dragoste exista prizonieri si invingatori. Fara sa-l poata invinge, Aurora n-a vrut nici sa capituleze… Nici familia, nici dragostea n-o puteau tine prizoniera.
“Dec. 1957(…) La plecarea mea de acasa am ramas cu inima nedaruita si ma simt cu durere pentru tine fiindca te iubeam asa de mult si n-am avut o clipa destinsa sa te strang in brate si sa-mi fac sufletul bun. Din pricina, poate, a tineretii tale prea necoapte si, in acelasi timp, totusi prea… sa zicem, avizate, o pojghita artificiala raceste suprafata dorurilor mele pentru tine si miezul lor prea viu izbucneste apoi te miri cand si tocmai cand e prea tarziu si imi pricinuieste dureri care nu se vindeca. Acestea sunt ranile mele in viata cu tine si daca te-ai stinge sau daca m-ai parasi (ceea ce ar fi totuna) ele, asadar, nu s-ar mai vindeca si as fi un infirm…”
Aurora l-a parasit. A plans si a suferit un an inainte de plecare. Apoi, n-a mai avut lacrimi … “Am tinut piept patru ani, spune ea… Nu mai era nimic de adaugat la dragostea noastra. Mai mult, ar fi insemnat pentru mine anularea nu a personalitatii mele, ci chiar a persoanei mele creatoare, pentru ca tot ce respiram mergea catre literatura lui, care era fascinanta si foarte puternica.”
Au plans si s-au iubit la despartire
In septembrie 1958, el a venit dupa ea la Sinaia si au trait, dupa cum marturiseste acum Aurora, cele mai sublime saptamani de despartire pe care le putea visa. Un singur lucru i-a reprosat Preda totdeauna: ca nu l-a lasat pe el sa planga pe strada in voie, ca l-a luat de mana si l-a ascuns in spatele unui tufis, sa nu-l mai vada nimeni, ca i-a fost, adica, rusine de lacrimile lui.
De plans, au plans amandoi, dar tot s-au despartit. Ea a plecat de-acasa, lasandu-i doar un bilet: “Marine, eu plec, te parasesc. Vezi ce faci… Cheile sunt colo, banii dincolo…”. Desfacerea casatoriei a fost tot la Sfatul Popular. De comun acord. Ea a luat vina, parasirea domiciliului conjugal adica, in care a mai locuit vreun an dupa divort, iar el a luat procedura.
Pe urma, relatia lor a intrat intr-o zona intunecata. Marin Preda s-a internat chiar in acel an, 1959, pentru o nevroza. A iertat-o repede pentru o vina pe care n-a avut-o si au redevenit prieteni. Desi se recasatorise cu Eta, a doua lui nevasta, Marin o vizita adesea pe Aurora si o intreba daca poate sa o ajute, daca are nevoie de ceva. Peste ani, cand Aurora se recasatorise si ea, o vizita in casa soacrei.
Il viseaza si “vorbesc” si acum
Ea a plecat in ‘65 la Paris si, dupa un timp, cand el a venit sa viziteze Franta, s-au vazut zi de zi, vreme de o luna, numai pentru placerea de a se certa din orice fleac. De dragul vremurilor trecute. Peste ani, s-au reintalnit in “Capsa” si el a intrebat-o: “De fapt, tu de ce m-ai lasat pe mine?”. Iar Aurora i-a raspuns: “Nu stiu, Marine…”. Ultima oara s-au vazut cu putin inainte ca el sa se stinga. Au luat masa impreuna, au povestit despre vietile lor. Nimic nu prevestea Marea Despartire… S-au iubit pana la capat. Si, indiferent de oamenii care au intrat pe rand in vietile lor si de care s-au indragostit, iubirea lor a ramas intreaga.
Aurora l-a iubit din toata inima, chiar daca uneori el n-a simtit asta. A purtat cu ea prin lume scrisorile lui de dragoste. I-a fost teama ca se vor pierde. Ca il va pierde… In anii cat au fost impreuna, i-a raspuns in scris la fiecare declaratie de dragoste… Scrisorile ei s-au pierdut insa.
De cand s-au despartit, Aurora a inceput sa-l viseze si sa vorbeasca cu el in vis. De cand a trecut la cele vesnice, il viseaza si mai des. Il simte, spune ea, mai aproape decat atunci cand era in viata. Acum se “intalneste” cu el in sedintele de spiritism pe care le face cu prietenele din Paris. Il intreaba daca vrea sa se reincarneze, iar Marin Preda ii raspunde ca tot roman vrea sa fie. “Il astept in viata urmatoare…” , spune Aurora.”
