„Cine se gandeste ca, odata cu aparitia senectutii, din cuplu dispar problemele sentimentale, cum ar fi aventurile, se insala! Eu m-am confruntat cu infidelitatea sotului meu la 60 de ani, o varsta la care, cred unii, ar fi trebuit sa ne preocupe nepotii si biletele la… Herculane. Pe el il preocupa insa mai degraba amanta.
Daca mi-ar fi propus cineva, cand aveam douazeci de ani, sa-mi impart barbatul cu o femeie, cred ca as fi fost in stare sa-l strang de gat. Nu la fel am gandit si la 60, dupa patruzeci de ani de casnicie…
— Mimi, ar trebui sa ma intelegi si tu… Sunt barbat…
— Eugen, ce sa inteleg? Eu nu mai pot intelege. Atat timp cat viata noastra intima nu mai exista de atata timp, cum pot sa mai inteleg ca esti barbat?
— Daca nu ma culc cu tine, asta nu inseamna ca…
— Eu am o mare teama…
— Ce teama, Mimi?
— Cu inima aia a ta… Ai mare grija! Nu as avea deloc liniste daca as fi in locul tau…
— Tu ma iei in ras acum?
— in ce vrei sa te iau? in plans? Vrei sa urlu in fata ta si sa iti spun ca ma simt mai mult decat o femeie inselata, o femeie parasita?
— Tu nu mai vrei sa mai faci nimic cu mine! mi-a reprosat sotul meu, ca si cand ar fi avut o revelatie, scrie libertatea.ro.
— Esti un mare glumet! Dar nu fac totul cu tine?
— Totul si nimic!
— Nimic?! Dar serile in care te ascult cum te plangi ca ti-e teama de ziua in care nu mai deschizi ochii sau de posibilitatea unei boli oribile, dar mesele pe care le luam impreuna si le-am gatit zeci de ani cu acelasi drag, dar curatenia pe care o gasesti mereu in baie si in dormitor, pentru ca, stii bine, esti un mare maniac al igienei? De toate astea ce spui? Sunt nimic?
I le spuneam si nu ma mai opream din spus. Ca si cand patruzeci de ani as fi trait intr-o permanenta mutenie. Brusc, nu mai eram buna, nu mai faceam nimic cu el, pe scurt, nu mai reprezentam o tentatie…
Era suficient ca aflasem la modul cel mai grosolan de amantlacul lui pervers. imi spunea ca pleaca pe munte ca sa faca pe ghidul – ceea ce nu era neadevarat! -, dar, minune!, se atasase mai mult decat era permis de o turista… 0 turista, auzi… Prostul de el! S-a dat singur de gol spunandu-i numele in somn. Probabil ca o visa… Evident, era mult mai tinerica si mai entuziasmata decat mine. La varsta ei, daca stau si ma gan-desc bine, asa eram si eu… De fapt, asa l-am si cunoscut pe Eugen, pe munte. In prima partea a casatoriei, cred ca vreo 10 ani, am batut cu el toate padurile, am luat la picior Fagarasul, Retezatul, tot ce e mai spectaculos din tara asta, fara sa ma plang vreodata ca nu aveam chef sau poate starea necesara. Dupa aceea, au venit copiii si am lasat-o mai moale. El, nu. Iar eu nu am fost impotriva. Mare greseala am facut!
— Este vina mea!
— Este a amandurora, Mimi…
— Nu, nu… E vina mea… Dupa ce s-au nascut copiii, trebuia sa-ti impun sa stai acasa, langa mine…
— si sa ma culegi eventual de prin crasme, nu? Tu crezi ca as fi acceptat cu seninatate… Ce Dumnezeu, Mimi…
— Bine, Eugen, sa revenim la subiect! Daca divortam, rade lumea de noi! Avem 60 de ani! i-am zis eu, incercand sa-mi tin sub control revolta.
— Nu stiu ce sa zic acum, Mimi! Nu stiu ce sa zic…
— Ma mai iubesti?
Cand l-am intrebat asta, s-a uitat la mine ca si cand m-ar fi vazut pentru prima data in viata lui, ca si cand nu stia de unde venise intrebarea si voia sa vada buzele care rostisera aceste cuvinte. imi amintesc, cu amara nostalgie, cum imi spunea in fiecare zi aceste vorbe in tinerete. Acum trebuia sa-l intreb eu… Raspunsul lui m-a uimit.
— Cum sa nu?! Ce intrebare e asta?
— Eugen, mi-ai raspuns cu o intrebare…
Probabil ca mai existau sentimente, in sensul obisnuintei, al respectului. in niciun caz in sen-sul valvataii care leaga doi oameni indragostiti nebuneste unul de altul. ii era greu sa spuna nu, pentru ca nu era vorba de ura. Dar ii era greu sa spuna si da, pentru ca nu mai era vorba de acea dragoste de la inceputul unei relatii.
— Vei fi uimit… am continuat eu discutia.
— Uimit? De ce?
— Daca tu m-ai intreba pe mine, as sti ce sa-ti raspund.
— si ce mi-ai raspunde? imi poti spune? a reluat el, curios.
— As spune nu!
A ramas socat. Nu se astepta.
— Nu?
— Nu! Nu te mai iubesc asa cum te iubeam cand te-am cunoscut. si nu te mai iubesc atat timp cat tocmai mi-ai reprosat ca nu mai vreau sa fac nimic cu tine… Deci ar fi cazul sa luam o decizie…
— Poate ar trebui sa nu mai vorbim despre asta. Sa vedem ce face timpul! Poate ne ajuta el mai mult…
— Poate, Eugen… Dar pana atunci, inca mai avem lucruri de impartit. Avem chiar o viata de impartit… Consider ca e cazul sa fim mai hotarati!
Desi paream foarte determinata in discursul meu, in realitate eram varza. Dezorientata complet. Am stat eu si m-am gandit bine. La ce bun sa transform ceva ce este deja o drama intr-o drama si mai mare? Pana la urma, in fiecare zi aflam cate o poveste in care cineva insala pe altcineva. Prin urmare, situatia mea nu era noua si nici unica sub soare. Mi-era tare greu sa ma despart de Eugen, pentru ca noi ne impacam tare bine. Asta era problema noastra: ca ne impacam tare bine! Cine a gresit, oare? si de ce trebuie sa vedem ca pe o greseala faptul ca doi oameni care sunt indragostiti lulea unul de altul se transforma, de-a lungul timpului, in doi prieteni foarte buni? 0 realitate toxica, in alta ordine de idei, atata vreme cat instinctul inca mai exista chiar si la 60 de ani… imi doream si eu, la fel ca sotul meu, un turist in viata mea… 0 sa va surprinda solutia pe care am gasit-o!
— Eugen, o sa facem asa cum ai spus tu! l-am abordat pe barbatul meu intr-o dimineata.
— Cum asa?
— Lasam timpul sa decida! Cu o singura conditie…
— Care este solutia?
— Nu mai dormim impreuna si nici nu mai locuim impreuna… De ce sa te ascunzi ca un adolescent?
— Bine, dar asta presupune sa ne despartim!
— Stabilim exact cand vii acasa!
— si lumea ce o sa spuna?
— Lumea o sa creada ca tu esti pe munte in timpul saptamanii, cum a stiut pana acum!
Se uita la mine trasnit. Nu se astepta sa primeasca libertate totala din partea nevestei lui. Copiilor nu le-am spus nimic, ei nu trebuie sa stie problemele noastre de cuplu. stiau si ei, la fel ca vecinii, ca Eugen e plecat in timpul saptamanii in excursii cu turistii. Toata lumea stia de pasiunea lui pentru munte… Iata ca un hobby poate regla si tensiunile din interiorul unui cuplu. Cine ar fi spus asta acum 40 de ani cand plecam cu Eugen, atunci viitorul meu sot, in drumetii pentru a ne ascunde de lume, pentru a fi doar noi doi? Am dus aceasta viata la dublu sase luni, timp in care n-am stat nici eu prea cuminte… Am avut tupeul sa il sun pe un coleg care ma curtase candva. De ce sa nu imi fac si eu putin de cap?
— Cu Victor?
— Da, cu Victor!
— si de ce imi spui asa tarziu? mi-a zis, indignat, Eugen.
— Crezi ca are rost intrebarea ta? I-am povestit si lui Eugen de Victor,tipul cu care mai ieseam din cand in cand, asa, din curiozitate. Vedeam cum ii stralucesc ochii. Era, oare, gelozie? Spre deosebire de sotul meu, nu puteam sta prea mult departe de casa, in sensul de a ma muta cu Victor. Nu era cazul, nu mai puteam sa ma indragostesc ca la 20 de ani, nu mai aveam acea disponibilitate si naivitate.
Dar escapada mea i-a retrezit lui Eugen interesul fata de mine. Nu m-as fi gandit! Chiar daca nu a renuntat total la turista lui, il simt din ce in ce mai aproape de mine si probabil ca nu mai e decat o chestiune de timp sa fim pentru totdeauna din nou impreuna.”
