M-am gandit sa va scriu pentru ca, acum vreo sapte ani, cand mi-am amanetat verigheta, caci era musai sa fac rost de bani, mi s-a spus ca nu e bine sa fac asta, ca e semn rau. Curand, eu si sotul meu am divortat si de aceea ma tot intreb de atunci: oare noi doi am fi fost azi tot impreuna, daca nu as fi lasat-o acolo, chiar daca stiam ca el iubea o alta femeie urma sa aiba un copil cu ea? Ma indoiesc, dar cine stie?!

Nu am fost o fire superstitioasa si nici n-am crezut niciodata in farmece, asa cum este o prietena de-a mea care, pe langa faptul ca isi ghideaza viata dupa superstitii, mai este si de-a dreptul terorizata de tot felul de „semne” pe care, chipurile, le gaseste pe covorasul de sters picioarele, de la usa ei. Este convinsa ca o vecina de palier ii face farmece ca sa-i ia barbatul.

De cate ori ma duceam la Elena, imi povestea despre chestiile bizare pe care le gasea la usa sau imi spunea ca nu e bine sa stergi masa cu un servetel de hartie, pentru ca atragi saracia, ca nu e bine sa versi otetul pe masa, ca ai scandal in casa si alte asemenea lucruri. De la o vreme, am inceput s-o evit pentru ca nu mai suportam sa-i ascult lamentarile. Elena avea un baiat, Marius, elev de liceu, un nebun si jumatate, care ii facea maica-sii zile fripte. M-am intrebat, la un moment dat, daca nu cumva el era autorul „farmecelor” pe care si le imagina Elena, dorind sa o aduca la exasperare.

Intr-un fel, ma amuzam, dar stiti cum se spune, ca nu e bine niciodata sa razi de raul altuia, pentru ca nu stii cand te loveste si pe tine…

Iata ca, intr-o zi, fiica mea, Mara, eleva in clasa a XI-a, a fugit de acasa, fara sa-mi dea vreo explicatie. in ziua aceea, le-am sunat pe toate prietenele ei, m-am dus la scoala, am colindat strazile din zori si pana in noapte, sperand sa o gasesc. Nimic… Sotului meu, care era plecat pentru cateva luni in strainatate, nu i-am spus nimic, sperand ca situatia va reveni la normal. Oricum, in ultima vreme, daca-i spuneam ceva, imi raspundea indiferent:

— Nu am timp de asa ceva. Nu te poti ocupa singura? Lasa, ca stii sa le rezolvi pe toate…

Am apelat imediat la o cunostinta de-a noastra, Marius, care lucra in Politie. Mi-a promis ca se va ocupa personal de disparitia Marei, dar era convins ca fiica mea nu patise nimic grav.

— S-o fi indragostit lulea si s-a mutat la iubitul ei, am avut multe cazuri de-astea… Hai, du-te acasa! Poate ca a venit si Mara, cine stie?!

Vorbele lui nu m-au linistit, insa. Trei zile si doua nopti am plans incontinuu, pana cand Marius m-a sunat si mi-a spus ca a gasit-o pe Mara.

— Hai cu mine! Este intr-un cartier marginas, intr-o cladire parasita…

Mara, cand m-a vazut, a inceput sa tipe la mine sa plec, ca ea nu mai are familie si nu se mai intoarce acasa niciodata. Marius a intervenit imediat:

— Daca nu vrei acasa, poate vrei sa vii la Politie! i-a spus, aspru. In cinci minute, vor fi toti amicii tai ridicati si locul curatat!

Eu priveam in jur si nu-mi venea sa cred ca tot ceea ce vedeam era aievea. Erau mai multi, fete si baieti. Dormeau pe jos, pe niste saltele imbacsite, adunate probabil de la gunoaie; toti, absolut toti, aveau bratele vinete de la „dozele” pe care si le injectau.

Mara a venit acasa dupa mari insistente si de teama Politiei. Eu am rasuflat usurata, dar, dupa ce a facut baie si a mancat ceva, a inceput sa tremure ingrozitor. Cand se chircea, cand se facea covrig, cand musca din perna si se zvarcolea in pat… M-am speriat tare, de unde sa stiu ca fata mea cea cuminte si ascultatoare ajunsese dependenta de droguri si acum era in sevraj?

— Ajuta-ma! Am nevoie de o doza ca sa ma calmez! striga ea la mine.

Am sunat la o alta prietena, Silvia, care era si medicul meu de familie, si i-am spus ce s-a intamplat.

— Draga mea, are nevoie de ajutor de specialitate, nu poti s-o tii acasa in starea asta. Lasa-ma sa dau niste telefoane si te sun apoi… Tu stai cu Mara, dar fii atenta, n-o lasa sa plece din casa chiar daca sare la bataie!

Aproape o ora, cat a trecut pana cand m-a sunat Silvia, am crezut ca-mi pierd mintile. Mara a inceput sa urle la mine ca ma uraste, ca trebuia s-o las acolo unde era, ca doar acolo se simtea bine, ca nu-i mai pasa de nimic. Pana la urma, a trebuit s-o incui in camera, pentru ca voia sa plece.

Silvia a trimis o ambulanta si Mara a fost dusa la un centru de dezintoxicare. Din pacate, dupa cateva zile a fugit din spital si s-a intors in „caminul” unde se simtea bine. Mi-a dat un telefon si m-a anuntat ca nu ma va ierta niciodata pentru ce i-am facut si ca ea nu poate trai fara droguri si fara prietenii ei. in plus, m-a mai amenintat si ca, daca nu-i fac rost de niste bani, nu mai vrea sa auda de mine si nici n-am s-o mai vad vreodata! si ca, degeaba mai vin cu Politia acolo, ca nu ii voi putea opri niciodata „sa ne facem o viata mai frumoasa”.

— Mara, te rog sa te intorci acasa… i-am spus, izbucnind in plans.

— Am sa ma intorc acasa curand, mama, iti promit, dar numai cu o conditie: daca acum imi faci rost de niste bani!

— Pentru droguri, nu-i asa? Nici nu ma gandesc! Sunt mama ta, nu pot sa te distrug chiar eu… Mara, vino acasa si accepta un tratament ca sa te faci bine…

— Vin maine, daca azi tu imi dai niste bani! a zis. Pe cuvantul meu! Doar azi, mama, si atat… Fac ce vrei tu dup-aia, dar da-mi niste bani acum… Am sa vin dupa-masa pe la tine sa mi-i dai…

Mi-a inchis, iar eu m-am prabusit pe podea. Nu voiam sa-mi ajut fata sa se distruga, nu voiam sa cred ca ma minte si ma agatam cu disperare de promisiunea ei de a se intoarce acasa daca ii dadeam niste bani. De fapt, nici nu mai judecam…

N-aveam bani in casa, eram inainte de leafa, asa ca m-am gandit sa-mi amanetez putinele bijuterii pe care le aveam, adica verigheta, lantisorul cu cruciulita pe care-l primisem de la mama la majorat si inelul pe care mi-al cumparase Calin, sotul meu, cand aniversaseram zece ani de casnicie, singurul cadou pe care mi-l facuse vreo-data in cei douazeci de ani de cand eram impreuna.

Mi-am scos verigheta de pe deget si m-am dus sa iau lantisorul si inelul din cutiuta in care le pastram. Am gasit doar lantisorul, inelul nu mai era. Atunci, am dat vina pe Mara care probabil il furase cine stie cand din caseta pentru a face rost de bani. Dar ce mai puteam face? Am luat verigheta si lantisorul si m-am dus la casa de amanet pe care o deschisese in apropiere sotul unei vecine.

— Nu e bine sa va amanetati verigheta. stiu ca nu e bine nici s-o scoateti de pe deget… Mai bine lasati-mi doar lantisorul.

— N-am incotro, am nevoie de bani. Sper sa nu le las multa vreme aici. Dupa ce iau leafa, vin si le ridic…

In ziua aceea, cu speranta in suflet, i-am dat bani Marei, dar ea nu s-a intors acasa asa cum mi-a promis. Ba, mai mult, vazand ca santajul ei a mers, a continuat sa-mi ceara bani.

— Inca o data, mama, te rog, si-ti promit ca voi redeveni Mara ta cea draga!

Nu stiu de ce am crezut-o de fiecare data, cand ea m-a mintit inca de la inceput. Am gresit, stiu, dar mi-era teama ca se va intampla ceva si mai rau, eu stiu?!, ca va incepe sa fure, sa talhareasca, poate chiar sa dea in cap cuiva pentru a face rost de bani. in plus,

Mara venea acasa cand ii dadeam bani si asa puteam s-o vad…

De vorbit, nu vorbeam mare lucru, manca ceva in graba, golea frigiderul incarcandu-si rucsacul cu de-ale gurii pentru „familia” ei, lua banii si pleca.

— Esti inconstienta, asa n-ai sa rezolvi nimic! ma certa mereu Silvia. Ce faci, o incurajezi? intr-o zi, ai s-o gasesti moarta din cauza unei supradoze! De ce nu-i spui nimic lui Calin?

— Calin? Lui Calin nu-i mai pasa de mult nici de mine, nici de fata… in plus, sper ca Mara, pana vine el, sa se schimbe…

— Nu cred ca lui Calin nu-i mai pasa de familia lui!

— Viata noastra nu mai e de mult asa cum era… Pleaca in strainatate de cate ori se iveste ocazia, nu mi-a mai spus o vorba buna si nu m-a mai tinut in brate de ani de zile… E foarte posibil sa aiba pe altcineva, sa stii!

— Exagerezi. Tu ce-ti imaginezi, ca eu si Sergiu ne tinem tot timpul de mana si facem dragoste in fiecare zi? Nu, draga mea, dar… asta e! Cu cat ai mai putine asteptari, cu atat ai mai putine dezamagiri. Eu cred ca totusi ar trebui sa-i spui despre Mara.

— Nu, nu cred ca e bine. Situatia poate reveni la normal pana vine el. Daca i-as spune, mi-ar scoate ochii ca nu am stiut sa-i dau Marei o educatie buna, ca nu am stiut sa o tin in frau si m-ar ruga, ca de fiecare data cand avem o problema, sa rezolv totul cum stiu… Nu cred ca s-ar obosi sa vina acasa mai repede si, astfel, sa-si supere seful! Deh, conteaza mai mult!

— Bine, cum zici tu, numai ca nu ai ales cea mai buna cale pentru Mara… ii dai bani de cate ori iti cere!

Intr-adevar, asa faceam. Daca nu aveam, ma imprumutam. si asta doar de teama ca Mara sa nu intre in vreo incurcatura sau sa aiba probleme cu Politia. Eram distrusa, dar nu stiam cum sa opresc acest joc.

Intr-o zi insa, am spus „STOP”! Mara a venit acasa si mi-a spus ca este insarcinata si ca vrea sa pastreze copilul. Se droga, iar ea voia un copil… Atunci, am sunat-o disperata pe Silvia, ea a venit la mine, am luat-o pe sus pe Mara si am dus-o la o clinica particulara, unde a facut avort. Apoi, am internat-o iar intr-un centru de dezintoxicare. De data asta, nu a mai reusit sa fuga, a ramas acolo pana la sfarsit. Curand dupa aceea, cand ma mai linistisem putin, a venit o noua lovitura pentru mine, din alta directie.

Apoi, intr-o zi, pe cand eram la serviciu, secretara m-a anuntat ca ma cauta cineva. Era Rodica, o alta prietena, care ma cam evita in ultima vreme si care voia sa-mi spuna ceva important. Mi-a fost imposibil sa nu remarc din prima clipa in care ne-am vazut inelul care disparuse din caseta de-acasa… 0 invinuisem degeaba pe Mara, Calin fusese hotul! in plus, era insarcinata, se vedea destul de bine… Nu am apucat sa o intreb nimic, caci ea mi-a zis:

— Am o relatie cu Calin. El n-a vrut sa-ti spuna nimic, dar eu profit acum ca e plecat si te anunt ca vrea sa divorteze si sa ne casatorim. Evident, divortez si eu. Nu a fost nimic… planuit, pur si simplu s-a intamplat. Eu sunt insarcinata. Am aflat imediat dupa ce a plecat. De fapt, cred ca mai mult din cauza asta am vrut sa-ti spun. Am aflat ca ai probleme cu Mara, iar Calin…

— Calin stie de Mara si nu mi-a zis nimic la telefon?

— Crede ca esti vinovata, a spus ca ai rasfatat-o prea mult si nu are nicio pretentie, ti-o lasa tie in grija. Vrea sa ne crestem copilul in liniste si cu totul altfel decat ati crescut-o sau, mai exact, ai crescut-o tu pe Mara.

— Iesi afara! si sa nu te mai vad in viata mea! El oricum nu m-a ajutat nicio-data, asa ca de-aia nici nu i-am zis nimic. Poate ca tu o sa ai mai mult noroc cu el. iti doresc mult succes!

In ziua aceea, m-am dus s-o vad pe Mara, aveam in sfarsit voie s-o vizitez. Redevenise fata pe care o stiam; m-a strans in brate si m-a rugat sa o iert, sa o ajut si sa fiu alaturi de ea. Eram fericita cand am plecat de acolo si, cum era ziua de leafa, m-am dus si mi-am scos de la amanet lantisorul.

— Si verigheta, nu? m-a intrebat domnul Mateescu, vecinul meu.

— Puteti s-o pastrati dumneavoastra, nu mai am nevoie de ea. Sotul meu nu ma mai iubeste si va divorta.

— Imi pare rau…

— Mie, nu! Nu e un sot bun, nu e un tata bun. in plus, de zgarcit ce este, i-a facut cadou amantei sale chiar inelul pe care mi-l daruise mie cand am implinit zece ani de casnicie…

— Imi pare rau… V-am spus ca nu e semn bun sa va scoateti verigheta de pe deget. Mi-a fost gura spurcata.

— Asa a fost sa fie…

Brusc, mi-am amintit de prietena mea Elena si superstitiile ei. Poate ca avea dreptate, poate ca era ceva cu ele…

Am divortat o luna mai tarziu, cand Calin a venit in tara si cartile au fost date pe fata. S-a insurat cu Rodica, care divortase si ea intre timp. Curand, li s-a nascut fiul, Eugen. Nu stiu care a fost viata lor, dar cand baietelul a implinit patru ani, Rodica a aflat ca are cancer… si atunci, m-a rugat, prin Calin, sa merg s-o vad.

— Stiu ca sunt ultima fiinta din lume care ar avea dreptul sa-ti ceara ceva, dar vreau sa te rog ca, dupa ce nu voi mai fi, sa-l ajuti pe Calin sa-l creasca pe Eugen. stiu ca ti-am spus ca tu ai stricat-o pe Mara, dar a fost o rautate… Ai avut dreptate si in privinta lui Calin. Te rog, promite-mi ca o sa ai grija de Eugen!

N-am putut s-o refuz. Acum, Eugen are sapte ani, e in clasa I si se intelege bine cu Mara. Ea se ocupa mult de el si-l ajuta la lectii. Calin nu locuieste cu noi, are o iubita cu mult mai tanara decat el si a renuntat destul de usor la fiul lui pentru a-si recapata libertatea la care, se pare, tine cel mai mult. Noi trei insa, Mara, eu si Eugen, suntem fericiti si cred ca asta conteaza cel mai mult.

Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *