În drum spre Cernavodă, o așezare construită în urmă cu 1000 de ani, fascinează la fel de mult și în zilele noastre. Este vorba de Ansamblul rupestru de la Basarabi, construit într-un munte de cretă, a cărei poveste este cu totul ieșită din tipare.

Adăpostește prima biserică de pe teritoriul României

Format din camere și galerii și săpat într-un deal din apropierea carierei de extragere a cretei din comuna Basarabi, ansamblul rupestru se crede că adăpostește prima biserică și primele chilii ale unei mănăstiri de pe teritoriul României.

În urma descoperirii primei încăperi a complexului la 11 iunie 1957 în urma lucrărilor de extindere a carierei de cretă din apropiere, s-a ajuns la concluzia că data întemeirii acestui ansamblu ar fi leat 6500 adică anul 992.

Masivul este de fapt un fel de bloc paralelipipedic din cretă, cu fiecare latură de 9,50 metri și cuprinde trei biserici suprapse ce comunică între ele prin intermediul unor galerii.

Biserica este orientată cu altarul către est, iar intrarea se face prin latura nordică a pronaosului. De asemenea, nu există ferestre către exterior; singura comunicare se face prin intermediul unei uși.

Felicia Iederă

Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *