PUBLICITATE

Vorbim despre femeia care spala WC-urile dimineata, inainte sa venim noi, cea care matura si spala coridorul cel lung de la birouri si deschide ferestrele spre ziua cea noua.

La 7.30 incepeau lucrul muncitorii, iar functionarii pe la 8.

Pe Maria n-o vedeam dimineata, se apuca sa stearga geamuri in sectie sau dadea o mana de ajutor fetelor din masina, curata de ate sau mergea la chiosc sa cumpere paine si salam pentru cine-si uitase pachetul acasa.

Era la indemana tuturor, ba sa aduca o sticla cu apa, ba sa dea o fuga sa ia niste eugenii, ba tinea locul portarului.

PUBLICITATE

Maria era pretutindeni si nicaieri.

Avea un halat verde si vechi, spalacit si tarsaia niste papuci de plastic.

Cand se oprea un pic in biroul meu ii ofeream o gura de cafea, o bea repede, cu teama ca poate s-o vada seful ca sta la cafele in loc sa curete ceva. Ca era mereu ceva de curatat pe acolo.

Avea doi copii, doi baieti, unul printr-a saptea si unul intr-a patra. Tatal lor nu mai dadea semn de viata, nu trimitea nici un leu macar. Maria gatea mereu tocanita de cartofi sau ciorba de fasole.

Ba chiar mai rau:

-Aseara n-avem ce sa le pun dinainte pe masa. Am taiat o ceapa, am prajit-o nitel in ulei, am pus bulion deasupra, am facut asa, ca un sos. Au mancat baietii cu mamaliga, nici paine n-aveam.

Plangea uneori, mai ales cand cel mic i-a spus ca nu mai vrea sa mearga la scoala dupa clasa a patra, ca-i cereau mereu caiete speciale si dictionare si vocabulare si el n-avea de unde si cum.

Il certau toti, ba n-avea bloc de desen, ba culorile se terminau. Se saturase sa se ridice in picioare sa spuna ca mama n-avea bani sa-i cumpere repede totul. Radeau si unii copii de el.

Atunci a plans mult Maria, hohotea incet, infundat, de teama ca seful ar putea vedea ca plange in loc sa curete ceva.

Intr-o zi veni insa bucuroasa: fusese acceptat dosarul ei la o cantina a saracilor. Putea sa aleaga intre hrana rece si hrana calda. Ea a ales-o pe cea rece, cea calda era la indemana vagabonzilor sau a barbatilor singuri care nu stiau sa-si faca o ciorba.

Maria stia, numai ca n-avea cu ce. Si, Slava Domnului, o data la doua zile pleca cu traista plina de la cantina. Ii dadeau orez, lapte, biscuiti, pateuri, conserve de carne ba chiar si bulion la cutie si borcane cu gem.

Primea si paine proaspata.

-Daca ai vedea cum mananca baietii! Pana acasa termina o franzela. Nu le mai trece foamea, nu se mai satura. Acum am scapat un pic de grija si eu!

Trecu asa vreo jumatate de an. Maria era un pic mai tantosa, mai doamna, mai fara teama. Matura coridorul, stergea usile si curata WC-urile ca si mai inainte, dar parca era deasupra lucrurilor.

Apoi fu o marire de salariu. La toata lumea se adauga un oarecare procent, muncitorii dar si cei de la birouri primira un plus, nu mare, cat sa mai iei doi litri de ulei.

Dar fu de ajuns ca venitul Mariei sa sara peste limita aceea care-i permitea sa ia paine, orez si marmelada de la cantina saracilor. Plangea din nou Maria, cu teama ca seful ar putea s-o vada. Plangea si povestea cum nu mai stie incotro s-o ia de atat amar!

N-o auzea nimeni.

Femeile de serviciu nu se vad si nu se aud niciodata.

PUBLICITATE
Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *