Mai ales în sezonul rece, este foarte important să ne ”activăm” organismul.
Pentru aceasta, trebuie să ne îndreptăm atenţia către alimentele ce formează celule albe (considerate a fi armata noastră de apărare – imunitatea) şi anticorpii.
Iată ce nu ar trebui să ne lipsească:
Varză murată
Se consumă sub formă de salată, cu ulei, piper şi boia sau combinată cu mere, sâmburi de nucă, merişoare, o dată sau de mai multe ori pe săptămână.
Broccoli
Se fierbe scurt, în două, trei clocote sau se consumă crud, ras, amestecat în salate, în alternanţă cu alte crucifere, precum varză verde, varză de Bruxelles, cel puţin o dată pe săptămână.
Turmeric
Pentru a fi asimilat, trebuie asociat cu un aliment gras şi cu piper negru măcinat, doza optimă fiind de un vârf de cuţit pe zi, presărat în sosuri şi peste mâncăruri gătite.
Cuişoare, scorţişoară
Se consumă ca adaos în băuturi sau smoothie.
Ceapă
Se consumă mai ales crudă, sub formă de salată, cu adaos de ulei, boia şi suc de lămâie sau ca adaos la alte salate.
Usturoi
Se consumă crud sau se adaugă când mâncarea este aproape fiartă, doi, trei căţei pe zi.
Lămâie
Se stoarce lămâia într-un pahar cu apă sau se stropeşte mâncarea cu suc de lămâie.
Se recomandă o lămâie pe zi, sub formă de limonadă sau amestecată cu miere, în băuturi răcoritoare.
Kiwi
Se consumă crud, unul, două pe zi, de mai multe ori pe săptămână, în alternanţă cu alte fructe bogate în vitamine (citrice, mango, pomelo etc.).
Miere
Cele mai bune sunt cea de levănţică şi cea de cimbru.
Se recomandă o linguriţă de miere în ceaiul de seară călduţ, în creme, în smoothie.
Peşte gras
Peştii mărunţi sunt mai puţin poluaţi decât cei mari.
Iaurt natural
Se consumă până la două iaurturi pe zi, ideale sunt cele de capră.
Merişoarele
Le găsim mai ales uscate.
Se aleg cele fără zahăr, se înmoaie în apă (se lasă la frigider într-un bol cu apă şi se adaugă zilnic, dimineaţa, sau peste zi în iaurt).
Se consumă un iaurt natural cu două, trei linguriţe de merişoare, în fiecare dimineaţă.
Un articol de Mihaela Iliescu