25 de adolescenti, aflati in clasa a 12-a, in cadrul Liceului Tehnologic Energetic din Campina, toti colegi de clasa, au avut curajul sa-si deschida sufletele si sa vorbeasca despre emotiile traite alaturi de parinti.

Toate gandurile lor au fost asternute pe hartie si publicate intr-o carte ”De vorba cu parintii mei”fiind impartita in doua mari capitole.

Prima parte a cartii se refera la bucuriile copilariei si cuprinde scrisorile cu mesaj pozitiv, cu multumirile pe care autorii le adreseaza parintilor.

Partea mai dura a cartii incepe de la pagina 50 incolo, caci capitolul ”Lacrimile adolescentei” evidentiaza dramele prin care aproape fiecare dintre semnatari le-a trait in familie.

Din spatele unui pseudonim, fiecare dintre elevi a avut curaj sa-si povesteasca durerea, adresandu-se parintilor.

Fiecare parinte si-a identificat copilul citind mesajele din scrisori si recunoscand fie stilul, fie detaliile povestii.

”Probabil ca este mai greu sa expui ce ai pe suflet uitandu-te in ochii unei persoane mai ales ca noi ne-am adresat celor mai importante persoane din viata noastra. Inspiratia cred ca ne-a venit fiecaruia atunci cand era singur in camera, gandindu-se la toata viata lui. Facand acest proiect am considerat cu totii ca mesajul va avea o insemnatate mai mare si vorbele noastre ii vor atinge mai tare. La mine in familie cartea a avut un scces imens. Dupa ce am scris cartea, parintii mei parca se inteleg mai bine, parca sunt mai constienti. Am fost ca un arbitru, pentru ca fiecare avea tendinta sa dea vina pe celalalt”, spune Lucian Mihai Stoica, unul dintre adolescentii care a trait durerea divortului parintilor sai.

Diriginta elevilor spune ca ”Eu stiu parinti care au plans, dar si parinti care nu au citit cartea. Eu am stiut toate lucrurile acestea si asta m-a determinat sa incep proiectul. Daca la inceput a fost un da din toata inima, drumul nu a fost asa de usor. Si-au dat seama pe parcurs ca nu este chiar atat de simplu sa spui tot ce ai pe suflet. Primul capitol al cartii cuprinde scrisorile adresate parintilor cu multumiri pentru ceea ce au facut, ce vor mai face parintii pentru ei, dar partea mai grea a fost capitolul in care in scrisori trebuiau sa scrie durerea din sufletul lor, ce nu le place, ce i-a durut, ce le-a adus suferinta in viata lor. Prin aceasta carte am vrut sa aduc mai aproape copiii de parinti. Eu stiu de parinti care au plans dupa ce au citit, eu stiu de parinti care si-au schimbat comportamentul, dar situ si de parinti care nu au citit cartea si asta este cel mai dureros lucru”.

Iata ce mesaje au transmis copiii:

”Imi e dor sa stam in patul vostru si sa mancam floricele.”
”Imi e dor de noi, de familia noastra, cu bune si rele eram impreuna. Imi e dor sa stam cu totii in camera voastra, in pat si sa radem si sa mancam floricele. Imi e dor sa o ajut pe mama sa curete fructe. Imi e dor sa ii fac la foc automat patul fratelui meu. Imi e dor sa mancam impreuna. Uram si urasc momentul in care auzeam ca ceea ce e intre voi nu ne intereseaza sau ca nu trebuie sa ne afecteze pe noi, pe mine si pe fratele meu. Ghiciti ce? Ba ne intereseaza pentru ca suntem copiii vostri si ne-a afectat! Habar nu aveti cat de mult ne-a durut si ne doare pe noi sufletul chiar daca nu am spus (…) Banii, cred ca este cel mai mizer cuvant existent pe acest pamant si mai cred ca mai sunt printre singurele pe care le detest din tot sufletul. Si stiti bine de ce, mereu au fost un motiv de cearta intre voi.”
”Eu alaturi, nu intre voi.”

”Niciodata nu mi-ai spus cat de frumoasa sunt.”

”Niciodata nu mi-ai spus cat de frumoasa sunt, de fiecare data cand cineva imi zicea asta tu spuneai ca toti copiii sunt frumosi, nu exista copii urati. Poate nu intentionai sa ma ranesti sau sa ma faci sa ma simt prost, dar o faceai, acele cuvinte ma afectau, ma gandeam ca nu ma apreciezi, ma faceai sa ma consider urata.”

”Mama, tot ce iti mai cer este prietenia ta, sprijinul tau, mai multa atentie, mai multa intelegere. Si as aprecia foarte mult daca nu ai mai pune atata accent pe gura lumii, poate ar schimba relatia dintre noi daca m-ai asculta pe mine, nu pe altii.”

”Custodie comuna, o mare vrajeala” …ati ranit doua suflete nevinovate, le-ati ranit enorm si imi doresc sa nu uitati niciodata asta, sper macar ca regretati, imi lipseste notiunea de familie, eram foarte fericit cand mergeam impreuna la ski, la mare. Custodie comuna…o mare vrajeala, nimic nu inlocuieste familia (…) Tu, tata, te-ai dus si te-ai resemnat in alta parte si mama, tu te-ai inchis in timne si ti-ai distrus sufletul. Nu exista sentiment mai urat decat sa vezi ca tatal tau nu mai e acolo unde era odata si se raceste si sa-ti vezi mama plangand si sa plangi si tu odata cu ea pentru ca sa stiti ca supararile voastre sunt si supararile mele. Altceva nu am de zis, caci sufletul meu a ramas julit, eram doar un copil”

”Imi doresc sa ramai mereu aproape de mine si de fratele meu (…) nu vreau, mami, sa ma parasesti vreodata, nu vreau sa mai aud ca era mai bine sa inchizi ochii si sa nu-i mai fi deschis candva, nu-mi doresc.”

Cartea „De vorba cu parintii mei“ nu se gaseste in librarii, dar poate fi comandata la Liceul Energetic din Campina, la numarul de telefon 0244 333 924.

Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *