PUBLICITATE

În limba română.întâlnim des expresia ”De unde să ştiu? Ce, eu sunt Mafalda?”

În literatura de specialitate se spune că Mafalda ar fi fost o vrăjitoare, care avea darul prezicerii, fiica unui cuceritor normand.

Foarte cunoscută a devenit expresia ”Ce, eu sunt Mafalda?” folosită atunci când cineva nu poate răspunde la o întrebare ce ţine de viitor.

Puterile de prezicătoare ale Mafaldei au intrat devreme şi în cultura românească.

PUBLICITATE

În perioada interbelică existau anunţuri în ziarele vremii prin care ”Doamna Mafalda” îşi oferea serviciile: ”Mare prezicătoare, ghiceşte uimitor trecutul, prezentul, viitorul. Prezic cu exactitate rezultatul ce se poate obţine în orice fel de afaceri”.

Numele este de origine germanică şi înseamnă putere, luptă, opoziţie.

Una dintre femeile cu acest nume a fost Prinţesa Mafalda Maria Elisabetta de Savoia, a doua fiică a regelui Victor Emanuel al III-lea al Italiei şi a soţiei acestuia, Elena de Muntenegru.

Viitorul rege Umberto al II-lea al Italiei a fost fratele ei mai mic.

Prinţesa Mafalda s-a născut la Roma în anul 1902 şi a moştenit de la mama ei dragostea de arte şi muzică.

În timpul Primului Război Mondial, şi-a însoţit mama în vizitele acesteia în spitalele militare italiene.

La 23 septembrie 1925, Mafalda s-a căsătorit cu Prinţul Filip de Hesse.

În timpul celui de-al doilea război mondial a fost luată prizonieră.

În august 1944, aliaţii au bombardat o fabrică de muniţie din interiorul lagărului Buchenwald.

Prinţesa Mafalda a fost grav rănită, a suferit arsuri grave la braţe, ea fiind adăpostită apoi într-o unitate de lângă fabrica bombardată.

Condiţiile din lagărul de muncă au făcut ca rănile să se infecteze, iar personalul medical i-a amputat un braţ, dar prinţesa a sângerat până a murit.

Potrivit cercetătorului Pavel Filipaş, Mafalda prezentă în legendele populare româneşti a fost fiica lui Robert Guiscard de Hauteville şi Sichelgaita de Salerno.

Numele ei ar putea fi legat de o sfântă numită Matilda, care a trăit cu 100 de ani mai devreme.

A trăit în perioada 1060 – 1108, a primit o educaţie ezoterică, a fost căsătorită cu contele Ramon Berenguer al II-lea de Barcelona, iar apoi cu vicontele Aimeric I de Narbonne.

O Mafalda modernă este un personaj de benzi desenate din anii ’60-’70 (în Argentina) şi reprezintă o fetiţă de şcoală primară, care îşi pune tot timpul întrebări despre probleme globale, politice, economice, demografice ş.a.m.d..

Seria respectivă de benzi desenate este dedicată copiilor, dar a fost foarte apreciată şi de către adulţi datorită umorului fin şi referirilor politice sau economice.

Un articol de Mihaela Iliescu

PUBLICITATE
Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *