Doar cinci ani. Atât se crede că va mai rezista faimosul Taj Mahal, monumentul ridicat din dragoste, urmând ca după această perioadă mausoleul să fie închis, turiștii putând să vadă uimitoarea clădire doar de la distanță. Care să fie motivul închiderii Taj Mahal-ului?

Monumentul a fost ridicat în anul 1631

Din câte spun specialiștii, populația care se înghesuie și poluarea ce roade fațada albă a mausoleului. Taj Mahal este înscris pe lista celor șapte noi minuni ale lumii și este cea mai cunoscută operă de arhitectură din India cu elemente din arta hindusă, persană și indiană. Colosul a fost ridicat în anul 1631 de împăratul Imperiului Mongol, Shah Jahan, în amintirea soției sale, Mumtaz Mahal, care s-a stins la nașterea celui de-al 14-lea copil.

Monumentul a fost ridicat în 22 de ani, iar la construcția sa au lucrat 20.000 de muncitori, materialele de lucru fiind aduse din China sau peninsula Arabă și transportate cu ajutorul a 1000 de elefanți. Taj Mahal-ul pare să aibă mai multe culori. Dimineața mausoleul este roz, seara devine alb, iar noaptea luna face ca zidurile să fie aurii. Se crede că schimbarea culorilor ține de starea de spirit a femeilor indiene.

De asemenea, se spune că în zidurile Taj Mahal-ului au fost încastrate multe pietre prețioase care însă au fost scoase de soldații Indiei în anul 1857 când s-a anunțat o rebeliune a englezilor. Singurul loc unde pietrele prețioase s-au păstrat și în ziua de astăzi este mormântul împărătesei. Aici odinește și Shah Jahan, care-și doarme somnul de veci într-un mormânt aflat la o mică distanță de cel al soției sale, pe care a adorat-o.

Felicia Iederă

Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *