Chiar dacă se spune despre lipoveni că s-au împărțit mereu între două lumi, aceștia au știut mereu să trăiască frumos și să îmbine marea credință cu pofta de viață. Un loc important în viața lor a constituit-o căsătoria, eveniment plin de tradiții păstrate cu sfințenie și în zilele noastre.
Kasnic-ul, mâncarea specific căsătoriei
Când doi tineri lipoveni se hotărăsc să-și unească destinele, primul pas este logodna, când au loc petreceri atât la băiat acasă cât și la viitoarea mireasă. Și tot atunci fata îi dăruiește logodnicului său un batic roșu, semn că îl acceptă pentru tot restul vieții. La rândul lor, nuntașii primesc înainte de cununia religioasă batiste cu marginea dantelată, realizate de fete și femei. Înainte de unirea în fața Domnului, s-a păstrat un obicei de vânzare-cumpărare a miresei de la acasa părintească.
La cununie, mirii vor purta mereu costume naționale și când pășesc în sfântul lăcaș îngenunchează în fața icoanelor, ținând în mâini candele aprinse, rugându-se Domnului să îi ferească de-a lungul căsătoriei de toate necazurile. În timpul slujbei, mireasa primește un fel de tichie, brodată și cu aplicații din mărgele, numită kicika, apoi nașa o acoperă cu o maramă (kaseak) și peste toate acestea este așezat un batic. Acum se poate considera o femeie măritată.
După ce se termină slujba, proaspeții căsătoriți pornesc cu alai către casa mirelui, fiind însoțiți și de preoți, iar nunta propriu-zisă durează trei zile. Ca mâncare specifică se servește kasnic-ul, o budincă din orez, tăiată în romburi. Mireasa e cea care unge romburile cu miere și le oferă invitaților.