Definirea identităţii – „Vorbirea despre Cruce, spune Sfântul Apostol Pavel, pentru cei pieritori este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui…
Definirea identităţii – „Vorbirea despre Cruce, spune Sfântul Apostol Pavel, pentru cei pieritori este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui…
Nu știați că – Căsătoria nu este numai lapte și miere. La început, când își fac curte, toți tinerii sunt perfecți. După cununie apar defectele…
Părintele Visarion Alexa – 90% dintre mesajele pe care le primesc de la oameni sunt de genul acesta: „Nu-l mai suport! Nu mai pot! Nu…
Dumnezeu a măsurat curajul – Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu…
Azi, 7 mai, intreaga crestinatate sarbatoreste ”Aratarea semnului Sfintei Cruci pe cer la Ierusalim”. Aceasta zi este dedicata uneia dintre cele mai celebre minuni din…
Crucea este un simbol al credinței creștine. Aceasta nu este o decorațiune, ci un simbol sacru, iar atitudinea față de aceasta ar trebui să fie…
Probabil ca ai observat si tu oameni care isi fac semnul crucii atunci cand trec prin fata unei biserici, cand aud clopotele, cand trec pe…