despre mântuirea sufletului – Viaţa o avem de la Dumnezeu: prin El trăim, ne mişcăm şi suntem. Adică Dumnezeu este izvorul, susţinătorul şi rostul sau…
despre mântuirea sufletului – Viaţa o avem de la Dumnezeu: prin El trăim, ne mişcăm şi suntem. Adică Dumnezeu este izvorul, susţinătorul şi rostul sau…
Ce trebuie să facă oamenii – În zilele acestea mai de pe urmă, când şi nouă ni se pare «că de acum vremea s-a scurtat»,…
Repetă Rugăciunea – Rugăciunea Făcătoare de Minuni – Cea mai puternică rugăciune a lui Arsenie Boca, una dintre cele rostite de credincioși, este considerată făcătoare…
Rugăciunea lui Arsenie Boca – Cu toții avem nevoie de dragoste în viața noastră, pentru că ea ne scapă de toate grijile și problemele și…
„Cine se roagă lui Dumnezeu de dimineaţă, cu o cuvenită luare aminte, e mai fericit şi mai liniştit tot restul zilei aceleia. Mintea se ocupă…
Bolile incep de la suflet si nu de la corp. Suferinta incepe de sus, de la minte, de la conceptia despre lume, de la dezechilibrul…
Există oare om pe această lume care să nu fi fost măcar o dată în viață deznădăjduit? Care să nu fi avut o mare și…
O rugaciune cu care este bine sa iti incepi ziua este cea scrisa chiar de parintele Arsenie Boca. Aceasta este una dintre cele mai puternice…
„Cine se roaga lui Dumnezeu de dimineata, cu o cuvenita luare aminte, e mai fericit si mai linistit tot restul zilei aceleia. Mintea se ocupa…