Putem observa că mulți părinți își doresc ca micuții lor să fie mereu fericiți, să nu plângă, să nu se confrunte cu disconfort. Însă durerea, supărarea, frustrările sunt parte din viață și trebuie trăite. Dacă nu le permitem copiilor să își exprime necazurile, îi împiedicăm să învețe cum să le gestioneze mai târziu. Cu înțelepciune și răbdare, putem să îi ajutăm să se dezvolte emoțional sănătos.
Un copil care își pierde jucăria preferată – mai degrabă decât să îi oferim imediat alta, putem să îl ajutăm să recunoască pierderea și să își exprime emoțiile.
Altul este respins de un coleg la joacă – trebuie să îl lăsăm să simtă tristețea, să îi explicăm că relațiile sunt uneori dificile și că va găsi prieteni care îl vor accepta.
Maica Siluana ne spune: Copiii foarte mici cand plang, ma uit la mame ca se reped la ei si-i zgaltaie, si-i leagana pana-i ametesc si le baga suzete si tot felul de „minciunele” in gura, ca sa taca. Dar omuletul ala are un necaz. Dumneavoastra cand sunteti necajiti nu vreti sa plangeti? Trebuie sa-mi plang necazul. Exista doliu. Exista sarbatoare si exista doliul. O bucurie trebuie sarbatorita.
O durere trebuie plansa, trebuie jelita. Sufletul are nevoie de ragaz ca sa-si traiasca bucuria sau necazul, in care sa traga invatatura. Dar daca ma-mbat pentru ca am un necaz si ma-mbat pentru ca am o bucurie, aia nu mai e viata de om, aia e viata de dobitoc.
Ma iertati, aici nu e nimeni care bea, nu?…
Sa tinem deci minte ca aceste necazuri ale copilului care plange il ajuta sa invete sa fie om. Si atunci pot sa ma uit, cu grija si cu iubire, daca e spalat, e schimbat, daca a mancat… Daca nu asta e problema, inseamna ca l-a infuriat ceva. Stiti cat de des se infurie cei de o luna, de doua, de trei? Se infurie pe bec – l-a batut in ochi.
Se infurie pe mama ca nu vine imediat…
Lasa-l sa-si traiasca furia si spune-i ca-l intelegi! Daca-l zgaltai si-i oferi o placere care sa-l scoata din trairea acelui necaz, el nu va invata ca in lume va avea necazuri, ca sunt de neevitat, si se va zgaltai in toate felurile si va baga orice in gura numai sa-i treaca, sa nu mai simta durerea sau disconfortul necazului! Si chiar va recomand sa-i spuneti: „Omuletule, pe lume sunt necazuri. Dar, indrazneste!“. Sa vedeti cum face! Aoleo!… Sunt foarte destepti. Spuneti-le orice, povestiti-le si explicati-le! Ei nu stiu limba, dar au niste organe de receptare a ceea ce spunem, prin care inteleg ce spunem fara sa stie cuvintele. Daca nu le spunem acum, vor intelege si mai putin cand vor invata cuvintele. Vor zice: „N-am auzit bine!“, pentru ca atunci vor avea alte interese.
Asadar, sa invatam sa le respectam necazurile celorlalti, sa le respectam trairea si sa-i ajutam numai si numai daca e nevoie si ei ne cer asta. Pentru ca foarte multe necazuri se maresc din cauza binevoitorilor care vor sa ne ajute… (…)
Maica Siluana Vlad, in conferinta „Necazul, o calauza pe Cale”
Prin respectarea emoțiilor copiilor, le oferim instrumentele necesare pentru a face față provocărilor vieții. Nu trebuie să fugim de necazuri, ci să le acceptăm și să le transformăm în învățăminte. Astfel, vom crește copii puternici, care nu vor căuta mereu o soluție rapidă pentru durere, ci vor avea curajul să o înfrunte.
