După ani de resentimente și greutăți, Mike descoperă că Biblia lăsată de bunica sa decedată conține un secret șocant. Ceea ce începe ca o amintire a ultimei lor certuri devine, în curând, o salvare.

Mike stătea ghemuit la tejgheaua magazinului alimentar, uniforma lui șifonată și fața obosită. Sunetul scanerelor și al discuțiilor îl înconjura, dar mintea lui era departe. Împacheta absent cumpărăturile unui client și forța un zâmbet în timp ce acesta îi dădea o bancnotă mototolită de douăzeci.

„Mulțumesc. Să aveți o zi bună”, spuse el răgușit, deși zilele lui nu păreau niciodată prea bune în ultima vreme.

Când următorul client s-a apropiat, telefonul lui Mike a vibrat în buzunar. Știa deja ce era.

O notificare despre o altă factură medicală.

Văzuse una dimineața, în timp ce își făcea cafeaua instant, o reamintire că vizitele mamei sale la spital îi îngropau sub datorii.

Mike lucra șase zile pe săptămână, uneori făcând și ture duble, dar banii abia îi ajungeau pentru a supraviețui.

Mama lui, Kaila, se simțea tot mai rău, iar tratamentele, deși necesare, erau ca un ancoră care îi trăgea în jos.

La sfârșitul turei, Mike era epuizat, picioarele dorindu-i când ieșea în aerul rece al nopții. Se târâse până la mica și slab luminata apartament pe care îl împărțea cu mama sa.

În momentul în care intră, observă că ea stătea pe canapea, silueta ei mică și fragilă sub o pătură.

„Hei, mamă”, spuse Mike cu blândețe, punându-și geanta pe masă.

Kaila zâmbi slab. „Cum a fost la serviciu, dragul meu?”

„A fost bine.”

„Nu mai munci atât de mult, Mike. Urăsc că duci totul singur.”

Mike înghiți greu. Nu voia ca ea să vadă greutatea care îl apăsa.

„Nu e nimic, mamă”, zâmbi el. „Mă descurc.”

Ea dădu din cap, deși amândoi știau că nu era adevărat.

Mike se retrase în camera lui, unde pe birou erau grămezi de plicuri nedezvăluite. Erau facturi pe care le temea să le deschidă.

Stătea lângă fereastră, gândindu-se la viața lui.

Cum era posibil să fie atât de scump doar să rămâi în viață? gândi el.

Chiar și cu asigurare, facturile se adunau mai repede decât putea el aduna bani.

Se gândea la puținii bani pe care îi mai avea, care abia ajungeau pentru plata chiriei de luna viitoare, darămite pentru vizitele la spital.

Atunci privirea lui căzu pe o cutie prăfuită din colțul camerei. Înăuntru, o Biblie stătea netulburată de ani de zile.

„Trebuia să fii atât de mică, nu-i așa, bunico?” murmură Mike, clătinând din cap.

Bunica lui, Grace, fusese matriarha familiei. Încăpățânată, devotată și nestrămutată în credința ei.

Obișnuia să-l roage pe Mike să meargă cu ea la biserică în fiecare duminică atunci când era adolescent, dar el niciodată nu o asculta. Amintirea ultimei lor certuri îi juca în minte, la fel de clar ca și cum ar fi avut loc ieri.

Acum șase ani.

Mike tocmai împlinise 18 ani și se gândea la un weekend distractiv cu prietenii săi. Nu avea nicio intenție să petreacă încă o dimineață de duminică în biserică.

„Michael,” spuse Grace, cu voce severă, stând în pragul ușii camerei lui. Ținea poșeta ei mare, Biblia sub braț, îmbrăcată în hainele de duminică. „Este timpul pentru biserică.”

Mike nici măcar nu ridică privirea de la telefonul său. „Nu merg, bunico. Am deja planuri.”

„Planuri?” vocea lui Grace se ridică. „Ce planuri ar putea fi mai importante decât să petreci timp cu Domnul?”

„Am 18 ani acum,” spuse Mike. „Pot lua propriile decizii. Nu voi petrece încă o duminică închis în biserică, ascultând predici.”

„Asta e prostie. Ridică-te, pune-ți o cămașă curată și vino cu mine,” ceru Grace, intrând în cameră de parcă ar fi vrut să-l tragă afară cu forța.

„Nu! Nu merg!” răbufni Mike. „De ce nu poți pur și simplu să mă lași să îmi trăiesc viața? Sunt sătul de tine care te comporți de parcă aș fi cel mai rău om din lume doar pentru că nu vreau să stau în biserică toată ziua.”

„Încerc să-ți salvez sufletul, Michael. Într-o zi îmi vei mulțumi pentru asta.”

„Da, bine, eu sunt bine,” murmură Mike. „Nu am nevoie de salvare. Lasă-mă în pace!”

„Așa e?” spuse Grace liniștit. „Bine. Dacă așa te simți, nu voi mai veni niciodată. Nu-ți voi mai vorbi niciodată, Michael.”

Mike îngheță pentru o secundă, surprins. Dar în aroganța sa adolescentină, ridică din umeri. „Perfect. Atunci amândoi obținem ce vrem.”

Ea plecă fără un cuvânt, trântind ușa în urma ei.

Două luni mai târziu, Grace murise din cauze naturale.

Ziua înmormântării ei era rece, gri și apăsătoare. Era exact cum se simțea Mike în interior.

Stătea lângă spatele bisericii, cu mâinile adânc în buzunare, în timp ce cei care plângeau umpleau bănci.

Privea mulțimea care intra. Toată lumea era acolo, inclusiv vecinii, vechii prieteni și membri ai bisericii pe care o iubea atât de mult.

Mike se simțea în largul lui, ca un străin care strica o întâlnire privată. Abia se uită la sicriu pe măsură ce trecea pe lângă el.

„Te iubea, știi,” spuse o femeie în vârstă cu blândețe, punându-i mâna pe braț.

Mike își întoarse fața către ea.

„Mulțumesc,” murmură el.

Nu știa ce altceva să spună.

În timpul slujbei, preotul vorbea despre dedicația lui Grace față de biserică, credința ei puternică și dragostea ei nestrămutată față de familie, chiar și când lucrurile erau grele.

Mike se mișca neliniștit pe scaun, realizând ce vroia să-i spună universul.

Te iubea chiar și când era greu.

Când sicriul a fost coborât în pământ, Mike a simțit un nod în stomac. Nu mai vorbise cu ea de luni de zile înainte să moară, iar acum nu o va mai putea face niciodată.

„Ar fi trebuit să merg la biserică,” murmură el pentru el însuși, în timp ce cei care plângeau începeau să se împrăștie.

Kaila auzi și îi strânse brațul cu blândețe. „Știa că o iubești, Mike. Știa.”

Dar în timp ce Mike privea pătura de pământ unde bunica lui acum se odihnea, tot ce putea să gândească era că nu fusese acolo când conta cel mai mult.

Abia la citirea testamentului resentimentele sale izbucniră din nou. Mike stătea rigid în biroul avocatului, în timp ce Kaila, mama lui, încerca să-și calmeze nervii lângă el.

Avocatul își clearingea gâtul. „Pentru biserica iubită a lui Grace, ea lasă întreaga ei avere, inclusiv casa și toate activele financiare.”

Maxilarul lui Mike căzu. „Ce? Asta?”

Avocatul nu se opri. „Nepotului ei, Michael, îi lasă o Biblie cu o notă personală care scrie: ‘Deschide-o când va fi greu.’”

„O Biblie?” repetă Mike. „Atât?”

„Da,” confirmă avocatul, împingând cartea de piele uzată către el.

Mike o privi ca și cum ar fi fost otravă. „Nu mi-a lăsat nimic altceva?”

„Corect,” spuse avocatul.

Mike își strânse pumnii, iar vocea i se făcu amară. „Totul pentru că nu am mers la biserică cu ea într-o zi? Serios?”

Kaila puse o mână pe brațul fiului său. „Mike…”

„Nu, mamă, asta e ridicol!” spuse Mike, scuipând.

Apucă Biblia, o băgă în geantă fără să o privească și ieși din birou cu furie.

Pe atunci, nu se deranjase să deschidă Biblia. În schimb, o ținu într-o cutie și o îngropă sub alte lucruri.

Acum, la șase ani după aceea, cu facturile tot crescând și cu sănătatea mamei lui deteriorându-se, acea veche Biblie și notița ei criptică răsunau în gândurile lui.

„Ei bine, bunico,” murmură Mike, cu amărăciune, ridicându-se și îndreptându-se spre colțul camerei. „Nu cred că vremurile pot fi mai grele decât acum.”

Ridica cutiile până când ajunse la cutia cu Biblia. O scoase și o duse înapoi la canapea.

Apoi privi nota pentru prima dată de la înmormântarea ei.

„Deschide-o când va fi greu,” citise el cu voce joasă. „Femeie nebună și bătrână. Te iubeam, dar erai atât de măruntă.”

Își clătină capul, vocea îi tremura în gât pe măsură ce deschidea Biblia pentru prima dată.

Pielea era crăpată și uscată, uzată de ani de utilizare înainte ca Grace să i-o dea. Începuse să răsfoiască paginile, dar ceva ciudat îi atrase atenția.

Se părea că era ceva ascuns între pagini. Curios, Mike întoarse o pagină și ceea ce văzu acolo îl făcu să înghețe.

Două bancnote crispate de 100 de dolari îl priveau înapoi.

„Ce…?” respiră el.

Întoarse o altă pagină. Mai multe bancnote. Pagină după pagină, sute de dolari ieșeau din Biblie. În cele din urmă, Mike realiză că bunica sa ascunsese mii de dolari între paginile Bibliei.

Mâinile lui tremurau în timp ce împrăștia banii pe patul său. Lacrimile îi curgeau pe față.

„Doamne, bunico,” șopti el, privind spre tavan. „De ce nu mi-ai spus? De ce nu ai zis nimic?”

Pe măsură ce plângea, amintirile începeau să vină în valuri.

Se gândea la mâinile blânde ale lui Grace, la zâmbetul ei cald și la vocea ei cântând imnuri dimineața de duminică. Își amintea cum obișnuia să-i citească versete din Biblie când era mic și cum el mormăia în adolescență despre asta. Se gândea la ceartă și la anii în care o urcase.

„Îmi pare rău, bunico,” spuse el cu un gât strâns. „Îmi pare rău tare.”

Banii erau mai mult decât suficienți pentru a acoperi tratamentele mamei sale. Mike adună bancnotele și se grăbi să ajungă la camera Kailaii de la spital.

Camera Kailaii era liniștită, cu excepția bip-urilor mașinilor și a zumzetului slab al luminilor fluorescente. Își întoarse capul încet când Mike intră, cu fața roșie.

„Mike?” murmură ea, surprinsă. „Ce s-a întâmplat?”

Se lăsă jos pe scaunul de lângă patul ei, strângându-i mâna tare. „Mamă, nu o să crezi asta,” spuse el, zâmbind printre lacrimi. „Bunica ne-a salvat.”

„Ce?”

„Biblia ei – nu era doar o Biblie. Ea… a ascuns bani în ea. Mii de dolari, mamă!”

Ochii Kailaii se măriră. „Mii de dolari?”

Mike dădu din cap.

„Ne-a lăsat pentru noi. Pentru mine. Știa că o să am nevoie de ei cândva.” Vocea îi tremura și își aruncă o privire spre tavan. „Acea femeie încăpățânată ne-a salvat.”

Kaila lăsă un râs blând să-i iasă din gură, fața ei palidă luminându-se. „Asta sună exact ca Grace,” spuse ea cu drag. „Știa întotdeauna ce face.”

Mike își șterse lacrimile. „Nu meritam asta, mamă. Am tratat-o de parcă n-ar fi contat, și totuși—”

Kaila îi strânse mâna. „Iubirea bunicii tale a fost necondiționată, Mike. Asta e iubirea adevărată.”

„Nu știu dacă voi putea vreodată să-i mulțumesc,” spuse el liniștit.

„Ai făcut-o deja, dragul meu. Ești aici, făcând tot ce poți pentru mine. Grace ar fi mândră.”

În lunile următoare, tratamentul Kailaii începu să aibă efect. Mike plăti facturile spitalului care amenințau să-i strice viitorul și chiar reuși să reducă orele de muncă obositoare.

Cu mai puțin stres pe umeri, începu să se gândească la viitorul său.

În curând, găsi un curs part-time de contabilitate. Era ceva ce-și dorise mereu să urmeze, dar niciodată nu și-l putea permite.

Și pentru prima dată, viața părea posibilă. Mike era pe cale să trăiască viața liniștită și plină de sens pe care și-o dorea mereu.

Și asta s-a întâmplat doar datorită iubitei sale bunici.

Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *