Rugăciunea zilei de miercuri. Postim miercurea căci în această zi au făcut sfat cărturarii ca să-L prindă pe Mântuitorul Hristos, iar Iuda a vândut pe Mântuitorul Hristos pentru 30 de arginţi, tot în această zi.
Renunţând la mâncărurile de dulce din această zi, Îi arătăm Preabunului nostru Mântuitor că ne desolidarizăm de „vânzătorul” şi că iubim mai mult hrana duhovnicească, părtăşia cu Dumnezeu, în defavoarea bunurilor lumeşti trecătoare şi fragile pe care ţi le oferă plăcerile acestei lumi simbolizate în cazul de faţă prin mâncărurile de dulce.
Rugăciunea de Miercuri
Doamne Atotputernice şi Atotîndurate! Îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Maica Domnului în peşteră şi ai fost vândut cu treizeci de arginţi de Iuda, ca să ne răscumperi pe noi. Pentru aceasta, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul!
Primeşte, Doamne, această mică a mea rugăciune, şi umilită a mea voinţă, că mă întristez pentru că Te-am întristat şi mă amărăsc pentru că Te-am supărat fără de număr.
La Tine, Prea Bunule, am toată speranţa şi cred că Tu, Care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndura şi de mine acum, ca să mă mântuieşti, şi să mă învredniceşti Împărăţiei Tale.
Nu Te depărta de la mine, Doamne, şi ajută-mi, ca în toate să fac voia Ta şi să nu Te mai supar în toate zilele cu faptele mele, nici să Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioşii, ci ca acea femeia să-Ţi spăl picioarele, cu lacrimile ochilor mei, pentru ca să mă învrednicesc a auzi şi eu din Gura Ta cea dulce: Iertate să-ţi fie păcatele.
Amin.