Când este timpul să ne schimbăm – O mare parte a personalității noastre este conturată de oamenii pe care i-am ales să facă parte din…
Când este timpul să ne schimbăm – O mare parte a personalității noastre este conturată de oamenii pe care i-am ales să facă parte din…
Roagă-te astăzi 11 iunie – Sfantul Luca al Crimeei s-a nascut in data de 27 aprilie 1877 si a trecut la cele vesnice in ziua…
Îi provocăm pe cei din jurul nostru să vadă în noi ceea ce noi vedem într-înșii. Dacă încercăm să vedem în ei binele, noblețea, sinceritatea,…
Îmbătrânim parcă prea repede – Există ceasuri care ne arată adevărata valoare a timpului…Omul este călător prin timp, dar și timpul călătorește prin om. Ceasurile…
Suntem generația care nu știe să prețuiască ceea ce are: de la omul de alături până la apa caldă din baie. Suntem generaţia care deşi…
Tristețea băiețelului din Botoșani frânge inimi . Un băiețel de 7 ani își caută printre ruine ghiozdanul și adidașii cei noi pe care părinții îi…
Să nu ne punem nădejdea Mândria este atunci cand te încrezi în tine, în mintea şi puterile tale; când socoteşti că eşti mai priceput decât…
Sfinţilor Mucenici Alexandru şi Antonina – Aceştia erau din cetatea Crodamna, unde Sfânta Antonina petrecea viaţa ei cu curăţie şi cu cinste. Fiind însă prinsă…
Un prunc dus la biserică 1. Părinte, ce faceţi dacă un bebeluş strigă tare în biserică? Cânt mai încet. Vocea lui e mai importantă decât…
Mai presus de medici Cam cu zece ani în urmă m-a vizitat o doamnă necunoscută, la recomandarea unei ptietene și mie, și aceleia. Doamna zămislise….