Sfinţilor Mucenici Alexandru şi Antonina – Aceştia erau din cetatea Crodamna, unde Sfânta Antonina petrecea viaţa ei cu curăţie şi cu cinste. Fiind însă prinsă de conducătorul Fest şi nevrând să se lepede de Hristos, nici să slujească demonilor, a fost băgată într-o casă de desfrânare. Şi stând acolo fără să mănânce trei zile, i s-a arătat noaptea lumina, şi făcându-se tunet mare s-au deschis uşile casei, şi s-a auzit glas din cer către dânsa, îndemnând-o să se scoale şi să se ospăteze.

Deci mâncând, a ieşit iarăşi şi a stat înaintea conducătorului şi neplecându-se a jertfi la idoli, a fost călcată în picioare şi bătută cu sabie de lemn; şi iarăşi fiind adusă la casa cea de desfrânare, în care prin descoperirea îngerului, intrând Alexandru, care din pricina vârstei lui tinere (căci era de 23 de ani), se făcea şi se arăta că mergea pentru păcat, a scos pe ascuns pe sfânta din casă, acoperindu-i capul cu haina lui, iar el a rămas acolo.

Peste puţin vădindu-se lucrul de către unii slujitori care voiau să ruşineze pe sfânta, a fost adus Alexandru la conducător. Şi întrebându-l pentru ce a făcut lucrul acesta, n-a tăgăduit, ci a mărturisit pricina cu însăşi gura sa, şi a fost bătut cu sabie de lemn. Apoi prinzând şi pe sfânta li s-au tăiat degetele mâinilor şi ale picioarelor şi, ungându-le trupurile cu catran, le-au dat brânci într-o groapă cu foc, şi acolo şi-au luat fericitul sfârşit, în ziua de 3 mai a anului 313.

Roagă-te astăzi, 10 iunie, Sfinţilor Mucenici Alexandru şi Antonina

Sfinților Mucenici Alexandru și Antonina, priviți în jos din lăcașurile cerești la cei care strigăm după ajutorul vostru, și rugați-vă lui Hristos Dumnezeu să ne salveze de ispite, să ne dea gânduri bune, să ne vindecăm de patimi, să avem putere să ne luptăm cu păcatele și să ne dea bucuria de a trăi în dulceața harului.

Voi ați biruit și durerea trupului și ispitele minții, de aceea avem nădejde că sunteți ocrotitorii noștri. Vă rugăm să ne apărați de vrăji, de farmece, de magie, distrugeți căile vrăjitorilor, dezlegați blestemele și toate țesăturile întunecaților diavoli, ca toate să fie spre slava Numelui celui Sfânt al lui Dumnezeu, pe Care Îl iubim și Căruia ne închinăm acum și în vecii vecilor.

Amin.

Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *