Sunt unele lucruri – Bunica mea maternă, cea care m-a crescut, a murit acum un an și un pic. Am avut o relație foarte apropiată. Ba chiar prea apropiată aș putea spune.
În copilărie, la întrebarea ”Pe cine iubești mai mult?” mă vedeam chiar nevoită să mint. Nu aveam de ales între două persoane, ci între trei. Nu am spus niciodată că o iubesc pe bunica mai mult, deși exact așa simțeam.

Bunica era cea care nu-mi refuza niciodată nimic.

Mi se părea mie așa. Sigur că îmi refuza multe lucruri, dar avea grijă să-mi ofere atâtea astfel încât să se piardă orice urmă a tristeții celor refuzate. Nu mă lăsa să adun toate pisicile și toți câinii din cartier, așa cum mi-aș fi dorit să fac, dar mă încânta cu puii de găină pe care mi-i încredința mie, iar eu eram absolut fascinată de micie guguloaie de puf. Îmi încredința și rățuștele, și puii de curcă, și bobocii de gâscă și așa aveam o grămadă de suflete de care să mă bucur. Sigur, era o formă de a mă pune la treabă, dar eu nu simțeam asta, scrie eva.ro.

Bunica a fost cea care nu mi-a refuzat niciodată nimic dulce.

Sunt unele lucruri – Mama, în schimb, făcea foarte des.
Am prins niște ani de copilărie înainte de Revoluție și am simțit lipsurile regimului trecut. Mama făcea în fiecare duminică o prăjitură și se mânca repede – locuiam cu toții într-o casă și eram șase guri la masă.

Bunica era cea care îmi făcea prăjitură la orice oră. Era secretul nostru. Eu doar îi ziceam încet, iar ea lua o felie de pâine, o punea cu o față în găleata cu apă cât să se ude, apoi o răsturna în castronul cu zahăr. Vă zic, era un deliciu!
Din două în două zile, făcea gogoși. Asta pentru că făcea pâine și rupea câte un cocoloș de cocă, îl întindea și îl arunca în tigaie. Un pic de zahăr la final și aveam gogoși. Tot ea era cea care îmi dădea unt pe pâine, într-o vreme în care untul nu se prea găsea. Asta a făcut să nu mănânc la o masă și să-i spun mamei că am mâncat. Ce? m-a întrebat ea. Unt pe pâine, i-am zis eu. Apoi s-a dus la bunica și a întrebat-o: De unde avem noi unt? De unde a mâncat asta unt?

Bunica improviza.

Nu avusese unt, dar avusese untură și eu mâncam cu plăcere.

De când a început pandemia, copilul meu a tot stat pe la cele două bunici.

Mama l-a răsfățat cum a știut ea mai bine, ba chiar a ajuns la nivelul la care i-a făcut pizza și hamburger. Bunica paternă a făcut și ea la fel. Ba chiar a plusat cu cordon bleu din comerț, congelat. Fiecare a avut câteva hituri în materie de alimentație, iar copilul a fost foarte încântat. Povestind asta cu niște prietene mămici, ele m-au taxat imediat: dar nu sunt sănătoase. Ok, de acord, nu sunt niște chestii care să duduie de sănătate. Dar ce fac bunicile trebuie neapărat să țină de amintiri. Bunica paternă îmi spunea destul de vinovată că i-a dat cam des cordon bleu, dar lui îi place. El numai la ea mănâncă așa ceva, eu nu i-am oferit niciodată. Și aici nu e vorba despre sănătate, ci despre amintiri și despre o relație frumoasă cu bunicile.

Copilului meu îi plac șnițelele făcute de mama și într-o zi în care ea nu-și vedea capul de treabă, s-a supărat că nu le fac eu.
I-am spus de ce: pentru că lui îi plac cele făcute de ea și cu astea va rămâne în minte. Așa cum eu am rămas cu untura pe pâine sau pâinea cu zahăr, el va rămâne cu altceva.

Nu am fost niciodată adepta instituirii regulilor mele și la bunici.

Am considerat mereu că relația cu bunicii trebuie să fie specială și eu ar trebui să intervin cât mai puțin. Sigur, am instituit regulile mari și tari: cum ar fi că nu a avut voie Cola sau fast-food cât a fost mititel. Am mai intervenit atunci când erau anumite vicii de procedură, ca să zic așa – cum ar fi șantajul și recompensele, iar bunicii au înțeles și au respectat. În rest, îmi doresc să aibă relații speciale și amintiri frumoase cu bunicii.

Acum, din nefericire, le mai are doar pe ele: mama și bunica paternă și eu îmi doresc să se bucure cât mai mult de amândouă și de tot ceea ce ele îi oferă. Mă rog, asta pentru că vreau să mă ia pe mine ca exemplu și să-mi dea și el mie mână liberă să-i răsfăț copiii cu tot ce-mi trece mie prin minte.

Bunicile lui sunt femei în vârstă, fiecare cu probleme de sănătate, și alte experiențe nu prea mai pot oferi – doar plimbări, mici treburi prin gospodărie și răsfățuri culinare, care oricât de nesănătoase ar fi, fac ceva sănătos: nasc bucurii și sădesc amintiri.

I-am spus de ce: pentru că lui îi plac cele făcute de ea și cu astea va rămâne în minte. Așa cum eu am rămas cu untura pe pâine sau pâinea cu zahăr, el va rămâne cu altceva.

Nu am fost niciodată adepta instituirii regulilor mele și la bunici.

Am considerat mereu că relația cu bunicii trebuie să fie specială și eu ar trebui să intervin cât mai puțin. Sigur, am instituit regulile mari și tari: cum ar fi că nu a avut voie Cola sau fast-food cât a fost mititel. Am mai intervenit atunci când erau anumite vicii de procedură, ca să zic așa – cum ar fi șantajul și recompensele, iar bunicii au înțeles și au respectat. În rest, îmi doresc să aibă relații speciale și amintiri frumoase cu bunicii.

Acum, din nefericire, le mai are doar pe ele: mama și bunica paternă și eu îmi doresc să se bucure cât mai mult de amândouă și de tot ceea ce ele îi oferă. Mă rog, asta pentru că vreau să mă ia pe mine ca exemplu și să-mi dea și el mie mână liberă să-i răsfăț copiii cu tot ce-mi trece mie prin minte.

Bunicile lui sunt femei în vârstă, fiecare cu probleme de sănătate, și alte experiențe nu prea mai pot oferi – doar plimbări, mici treburi prin gospodărie și răsfățuri culinare, care oricât de nesănătoase ar fi, fac ceva sănătos: nasc bucurii și sădesc amintiri.

Parcă o și văd pe bunica mea ieșind din casă cu farfuria cu două gogoși și parcă simt și mirosul gogoșilor din cocă de pâine cu zahăr tos pe o singură parte.

Dați-le voie bunicilor să fie bunici și lăsați-i pe copii să se bucure de ei. Când nu vor mai fi, amintirile astea îi vor hrăni. Așa cum am mâncat eu gogoșile bunicii fix acum – cu gândul.

Loading...
Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *