Mulțumim lui Dumnezeu pentru așa mame – Iarna 2020. O altă băbuță mă cheamă la ea acasă. O dor strașnic picioarele și nu mai poate veni la Sfânta Biserică. Mă servește cu ceai de tei fierbinte cu lămâie și miere.
Părinte, eu am o durere a sufletului meu pe care n-am zis-o la nimeni. După război, am născut un copil, l-am botezat la părintele acasă, Ilie. Era cel mai bun copil din lume. Nu plângea părinte deloc. Îi băgam țâța în gură, părinte, și nu voia să sugă. Era firav tare. După două luni, era într-o noapte, la opaiț, lângă mine, și m-o privit așa de duios, m-o prins de deget și mi-o pupat mâna. Și așa o murit.
Părinte, toată viața mea am udat perna de lacrimi pentru Iliuță al meu. Am avut trei copii, sănătoși, dar tot la el mi-o fost gândul. Plângeam înfundat, în pernă, să n-audă bărbatu că tare nervos era și îi sărea țandăra din orice.
Părinte, am optzeci și patru de ani, și alaltăieri l-am visat pe Iliuță al meu, părinte, era un bărbat înalt, cu aripi de lumină. Și așa am știut părinte că e în rai.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru așa mame .
pr. Ioan Istrati
