Nu te mai întrista – Întâmplarea ce urmează s-a petrecut în Mănăstirea Monidriilor din Egipt, în urmă cu multe veacuri. În acest sfânt locaș viețuia pe atunci un frate care locuia singur în chirie. De fiecare dată când se întorcea de la ascultările obștii, cădea înaintea Icoanei Mântuitorului Hristos și cu multe lacrimi se ruga Domnului astfel:

– Doamne, eu nu am teamă de Tine. De aceea, Te rog să mă pedepsești în vreun fel, ca măcar așa, sufletul meu cel rău și nesimțitor să cunoască frica cea sfântă de Tine.

Îndată ce rostea aceste cuvinte, fața lui se umplea de lacrimi, iar pentru că sufletul îi era plin de mâhnire, nu mai putea grăi nimic. Și, cum din pricina întristării nu mai putea rosti nici un cuvânt de rugăciune, el doar suspina înaintea lui Dumnezeu, iar fața îi era scăldată în lacrimi. După un plâns îndelungat, se liniștea puțin și iarăși se ruga, zicând:

Nu te mai întrista – Știu că mult Ți-am greșit Ție, Stăpâne, iar greșelile mele sunt nenumărate, încât nu îndrăznesc nici să zic să mă ierți. Dar, de se poate, dintru mila și iubirea Ta de oameni, iartă-mă. Iar de nu se poate, pedepsește-mă aici și nu în viața veșnică. Iar dacă și aceasta este cu neputință, dă-mi să rabd în această viață o parte din pedeapsă, ca în viața veșnică să fiu pedepsit mai puțin. Stăpâne, Doamne, începe de acum să mă pedepsești, însă cu milă și nu cu mânia Ta.

Și atâtea lacrimi vărsa acest frate când își rostea rugăciunile, încât ele udau locul unde el îngenunchia dinaintea Icoanei.

Și iată că a trecut un an întreg de când fratele cădea înaintea lui Dumnezeu cu această rugăciune. Așadar, între-o zi, în vremea în care se afla plecat la pământ înaintea Icoanei și se ruga, din multa tânguire și mâhnire ce o avea în suflet, a fost învăluit de somn și a adormit. Și iată că înaintea lui a venit de față Hristos și l-a întrebat cu glas blând:

– Ce ai omule? De ce plângi așa?

Atunci, fratele, cunoscându-L pe El Cine este, a răspuns înspăimântat:

– Am greșit, Doamne!

Cel Care S-a arătat i-a zis lui:

– Ridica-te.

Fratele a zis:

Nu te mai întrista – Nu pot, Stăpâne, de nu-mi vei da mâna.

Dar Domnul, întinzând mâna Sa și prinzându-l pe el, l-a ridicat. Fratele, după ce s-a ridicat în picioare și stătea înaintea lui Hristos, plângea foarte tare. Atunci, Cel Care S-a arătat i-a grăit cu glas blând și lin:

– Și acum de ce plângi? Ce te mâhnește?

Fratele a răspuns:

– Nu voiești, Doamne, ca să plâng și să mă mâhnesc, eu, care cu atâta Te-am întristat; eu care am primit atâtea bunătăți de la Tine?

Iar Domnul, întinzându-Și iarăși mâna Sa, a pus-o pe capul fratelui și i-a grăit astfel:

– De acum nu te mai întrista. Căci, de vreme ce tu te-ai întristat pentru Mine, Eu nu mă voi întrista asupra ta. Pentru că așa sunt Sângele Meu l-am dat pentru tine, cu mult mai mult îți voi da ție iertare, ție și la tot sufletul care se întoarce la Mine cu sinceritate.

După aceste cuvinte ale Domnului, fratele s-a trezit din acel vis. Inima îi era plină de toată bucuria. Astfel s-a încredințat că Dumnezeu a făcut milă cu el. Și până la sfârșitul vieții a trăit mulțumind cu smerenie Mântuitorului Hristos pentru dragostea Sa de oameni. Iar când zilele lui de pe acest pământ s-au isprăvit, a plecat către Domnul, purtând în suflet aceeași bucurie minunată.

Loading...
Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *