Cu ajutorul voluntarilor – Încă de la începutul stării de urgență instaurate în România, în 16 martie, voluntarii Asociației Tineretului Ortodox Român (ATOR) Banatul de Munte desfășoară un proiect intitulat „Mâinile bucuriei” prin care sprijină persoanele vulnerabile să depășească criza medicală generată de Covid-19.

Inițial, campania s-a adresat vârstnicilor care erau ajutați prin achiziționarea
alimentare și farmaceutice. În acest mod, au fost ajutate peste 30 de persoane.

Ulterior, campania s-a îndreptat și spre alte categorii afectate de pandemia de coronavirus, respectiv, către cei afectați de suspendarea activității la locul de muncă, întreruperile pentru anumite servicii sociale, ș.a. Voluntarii au reușit să strângă, cu ajutorul donatorilor, o sumă de bani prin care au sprijinit peste 40 de persoane cu o masă caldă de 7 ori în ultimele două săptămâni.

Cu ajutorul voluntarilor – În perioada 31 martie – 7 aprilie, prin grija Bisericii și sprijinul donatorilor, au fost distribuite 234 porții de mâncare, în valoare de 3.260 lei, și au fost cumpărate alimente în valoare de 1.664 lei pentru o mare parte dintre beneficiari, scrie basilica.ro.

Organizația de tineret a Episcopiei Caransebeșului, ATOR Banatul de Munte, continuă aceste acțiuni atât timp cât este nevoie și solicită ajutor și de la cei interesați în a oferi suport reșițenilor vulnerabili în această perioadă.

Campania „Mâinile bucuriei” se desfășoară cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, având ca parteneri instituții din Reșița și donatori privați.

Loading...
Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *