Ministrul de Interne – Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne: Având în vedere numărul mare de cetățeni de religie ortodoxă, pentru a nu exista riscul răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus, Ministerul Afacerilor Interne vine în sprijinul Bisericii Ortodoxe, executând misiuni de susținere și ajutor pentru clerici și credincioși. Pentru a oferi o alinare spirituală tuturor celor care trec în prezent prin momente grele, vom ajuta Biserica Ortodoxă Română la împărțirea Sfintelor Paști, cât și a Luminii Sfinte, adusă de la Ierusalim în seara Învierii.

Având în vedere dorința de a se oferi credincioșilor o anumită consolare, prin distribuirea Paștilor și a sfintei Lumini, s-au stabilit următoarele: Pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu aghiasmă și vin, numită Paști, sfințită anul acesta în Joia Mare, în 16 aprilie, după Sfânta Liturghie, va fi distribuită credincioșilor în zilele de vineri, 17 aprilie, și sâmbătă, 18 aprilie, în intervalul orar 07-17, în toate parohiile din Patriarhia Română în locuri special amenajate, în afara bisericilor, de către personalul angajat al bisericii și de către voluntari, cu respectarea măsurilor de protecție (mască sanitară, distanță socială), exact ca la magazinele alimentare. În declarația pe proprie răspundere, la locul deplasării credinciosul va face precizarea: „pentru ridicarea Sfintelor Paști de la biserică” și va trece numele lăcașului de cult din zona de rezidență a persoanei respective. Reprezentanții MAI, Poliție, Poliție de Frontieră, Jandarmerie, Pompieri, Poliție Locală, vor asigura ordinea publică pe toată perioada distribuirii Sfintelor Paști. Angajații parohiei, membrii consiliilor parohiale și voluntarii, în calitate de organizatori, vor asigura respectarea distanței sociale, având ca semn distinctiv o banderolă albă pe braț, scrie observator.tv.

Pentru credincioșii bolnavi și cei peste 65 de ani, Paștile vor fi distribuite la domiciliu, de către voluntari, vineri și sâmbătă, sau în prima zi de Paști, începând cu ora 6 dimineața, cu respectarea măsurilor de protecție, mască sanitară și mănuși.

Ministrul de Interne – Distribuirea Sfintei Lumini, aduse de la Ierusalim, în seara de sâmbătă 18 aprilie, în jurul orelor 19, se va face de către voluntarii parohiilor și de către echipajele de ordine publică și patrulele existente sub coordonarea MAI aflate în misiune, sâmbătă, începând cu ora 20. Credincioșii vor putea ieși în proximitatea casei, în afara curții sau a imobilului în care locuiesc, respectând regulile de distanțare socială, astfel încât să fie evitată aglomerația și formarea grupurilor mai mari de trei persoane. În acest sens, doi sau trei locatari dintr-o scară de bloc pot oferi Sfânta Lumină primită de la voluntari tuturor vecinilor. În zonele carantinate, Sfânta Lumină va fi dusă cu ajutorul personalului MAI, de la centrele episcopale la parohiile din zonele carantinate. În noaptea de Înviere este permisă circulația tuturor preoților, care distribuie Sfânta Lumină în casele credincioșilor, cât și a voluntarilor care vor avea asupra lor cartea de identitate, ecusonul nominal din partea parohiei, mască și mănuși de protecție. Echipajele care acționează în posturile fixe, în intersecții, pe drumurile comunale, naționale sau europene, cât și cele de la punctele de frontieră, vor oferi Sfânta Lumină persoanelor aflate în trafic.

Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *