Ce NU trebuie – În Joia Mare nu trebuie să îți săruți prietenii
În Joia Mare şi cam pe toată perioada Săptămânii Mari oamenii se spovedesc, chiar şi cei care nu s-au spovedit decât o dată pe an.
Ce NU trebuie – Pentru că joia a fost Sărutul lui Iuda, e bine ca oamenii care se întâlnesc sau care nu s-au văzut de mult timp să nu se sărute pentru că acest sărut ar fi răstălmăcit, va fi înţeles ca o trădare. Există o anumită reţinere la atingeri în Joia Mare.
Oamenii îşi dau mâna, dar nu se ating. În Joia Mare nu se spală haine pentru că, după cum spune o vorbă din bătrâni, li se vor duce morţilor lături din spălături în loc de pomană.
În Joia Mare nu se fac parastase.
O vorbă din bătrâni spune că de Joia Mare nu se trag clopotele bisericilor, ci doar se bate toaca.