Alexandru Baciu -Până să contabilizăm cu precizie care este impactul economic al acestei pandemii de coronavirus, multe afaceri riscă să se închidă, iar unii fermieri deja simt pe propria lor piele efectele crizei Covid-19.

Printre cei cu care am discutat zilele acestea şi ne-au semnalat anumite probleme se numără şi Alexandru Baciu, unul dintre fermierii de top din judeţul Călăraşi, care are un business integrat, cu activitate atât în sectorul vegetal cât şi în cel zootehnic, dar şi cu abator propriu şi măcelării.

În cazul său, însă, lanţul de aprovizionare către consumator nu mai funcţionează aşa cum trebuie, scrie revistaferma.ro.

„Cumpărăm ca nebunii din magazine, multinaţionalele se plâng că nu mai pot aduce marfă de afară, dar de la noi nu cumpără nimeni. Eu am pierdut un client de la un fastfood căruia trebuia să-i livrez o tonă de carne. Nu e vina lui că s-au închis fastfood-urile. Dar eu ce fac acum cu marfa? Pe mine nu mă întreabă nimeni, ai carne de vânzare, ce faci cu ea?”, se plânge acesta.

Alexandru Baciu – În momentul de faţă, el ar putea livra 2 tone de carne de vită, însă nu are cui. Spune că nici supermarket-urile şi nici unităţile de procesare nu sunt interesate să-i preia marfa. „Am anunţat în piaţă că am 2 tone de carne de vită şi nu m-a sunat nimeni să cumpere. Nici un supermarket nu m-a contactat”, constată el profund dezamăgit.

Lapte transformat în biogaz!?

Şi asta nu este singura sa bătaie de cap. Fiind şi producător de lapte, s-a trezit peste noapte că procesatorul la care livrează zilnic 7 tone de lapte vrea să-i scadă preţul de achiziţie. „De la 1 aprilie voi fi nevoit să arunc laptele şi să fac din el biogaz! Deoacere procesatorul cu care lucrez acum m-a anunţat că îmi va micşora preţul. Şi e vorba de o scădere consistentă. Dar nu înţeleg motivul, din moment ce rafturile în supermarket sunt aproape goale”.

Înţelegerea cu procesatorul expiră la sfârşitul acestei luni şi preţul ar trebui renegociat, lucru de altfel firesc într-o economie de piaţă normală, însă mai mult ca sigur asta nu ar fi însemnat o scădere a preţului dacă nu apărea criza Covid-19. „Dacă eu produc laptele deja cu 1,4 lei pe kg, nu-mi permit să-l dau mai ieftin. Am de plătit salarii, am de cumpărat premixuri, folosesc motorină, energie. Eu vând totul pe factură. Am datoriile plătite la zi, dar statul nu-mi restituie TVA-ul, trebui să mă rog de el. E corect asta?”, se întreabă Alexandru Baciu.

Author

1 comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *