Tradiţii de 1 martie – De primele zile ale lunii martie este legat obiceiul Mărţişorului, simbol ancestral al unui vechi scenariu de înnoire în pragul primăverii. La fiecare început de primăvară, doamnele şi domnişoarele primesc mărţişoare, pe care şi le prind în piept. Legenda spune că firul roşu se împleteşte cu firul alb pentru că reprezintă îmbinarea iernii cu primăvara.

Totodată, din 1 martie şi până în data de 9 se aleg babele, iar cum va fi vremea în ziua aceea, aşa va fi şi anul celui care şi-a ales-o. De 1 martie, copiii, fetele şi femeile poartă mărţişoare confecţionate din şnur, împletit din două fire de culori diferite, de obicei roşu şi alb, cu ciucuri, la care se lega un bănuţ sau o cruciuliţă.

“Combinaţia de alb şi roşu nu este altceva decât expresia vizuală a relaţiei dintre om şi mediu sau de viaţă. Albul reprezintă lumina, puritatea, candoarea, iar roşul viaţa, fiind expresia sângelui, deci pulsare, vitalitate şi, întotdeauna, tinereţe. În firul mărţişorului se împletesc cele două semnificaţii – lumina şi viaţa. Femeia care împletea, de obicei, cele înţelepte, „transmitea” şnurului, implicit celui care urma să îl poarte, acest tip de convingere – că „va avea rod”. Şi acest lucru nu se referea doar la naşterea de prunci, ci la succes, la împlinire, la realizare”, explică Doina Işfanoni, cercetător ştiinţific la Muzeul Satului din Capitală.

Tradiţii de 1 martie – Când trebuie pus şnurul împletit

Tot tradiţia populară ne învaţă care este momentul cel mai prielnic pentru dăruirea mărţişorului, dar şi cât trebuie el purtat. Se spune că trebuie pus înainte de a te da jos din pat deoarece e bine să fii protejat şi să ai noroc tot anul, scrie libertatea.ro.

“ Cât se poartă mărţişorul? – Se spune că Dochia ar fi tors pentru prima dată firul alb şi rosu, simbolizând, în acest fel, torsul timpului, deci un tors cu virtuţi ritualice. Pentru că putem împleti firul mărţişorului în orice alt moment din an, dar dacă nu este în timpul consacrat, acest lucru nu are nicio valoare şi nicio virtute. De obicei, mărţişorul se poartă 9 zile; în unele zone ale ţării acesta se poartă până când înfloresc pomii, iar în altele până când înfloresc bujorii. Pentru că există credinţa conform căreia mărţişorul trebuie lăsat pe ceva care să-i transfere calităţile celui care l-a purtat. Astfel, el nu se „leapădă” oricum, deoarece acolo, „închis” în mărţişor, se află o parte din norocul tău. Aşa că fetele îşi lăsau mărţişoarele pe flori pentru a fi „roşii în obrăjori” ca ele. După cele nouă zile dedicate purtării mărţişorului, vin Mucenicii”, spune Doina Işfanoni.

Naşterea simbolică a unei zeităţi


Începutul primăverii este strâns legat de momentul morţii şi naşterii simbolice a unei zeităţi feminine autohtone: Baba Dochia. Pentru partea Munteniei şi Moldovei, spun etnologii, Baba Dochia este ca o persoană foarte aprigă şi rea, închipuită, care tot timpul o căzneşte pe nora ei, obligând-o la tot felul de activităţi practic imposibil de realizat în condiţii normale. De exemplu, să spele o lână albă până devine neagră şi una neagră până devine albă.

Loading...
Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *