O fabrică din Ucraina – Un elev din Ucraina a elaborat o tehnologie unică de producere a hârtiei din frunzele căzute, acesta fiind premiat cu medalie de aur în cadrul Olimpiadei Geniilor în SUA. Iată că proiectul a fost deja testat și implementat, în regiunea Jîtomir.

O fabrică din Ucraina – Primul lot de hârtie a fost obținut la fabrica din regiune, resturile vegetale au fost transformate în hârtie de calitate.

În timpul procesului de producție, frunzele sunt mărunțite și prelucrate în vase speciale. Materia primă este încălzită la doar 40 de grade, astfel încât nici o substanță nocivă să nu fie eliberată în aer. Mai apoi, masa obținută este preluată de transportor, uscată și întinsă.

Potrivit dezvoltatorului, hârtia poate fi utilizată pentru ambalarea eco a produselor, cum ar fi ouăle, pentru producerea paielor pentru băuturi, ghiveciurilor pentru plante sau foi, toate acestea fiind deja încercate în cadrul fabricii din Jîtomir, potrivit unica.md.


„Hârtia este formată 50% din deșeuri de hârtie și 50% frunze căzute. Am câștigat opt competiții diferite, în țări precum Kenya, Tunisia, Franța, ideea este pe placul tuturor, pentru că poate transforma gunoiul în bani”, a menționat Valentin Frechka. A fost nevoie de doi ani de la prezentarea invenției pentru a obține primul lot industrial. „Fibrele din frunze pot să capete o anumită formă exact ca și lemnul”.

Loading...
Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *