Sfâșietoare dorința – „Niciun vis nu este imposibil! Sunt zece ani de când în viața mea au intrat oameni cărora le mulțumesc infinit. Unii ca o lecție, alții ca o binecuvântare, cert este că toți m-au condus către iubire și lumină. Fără familie alături, fără ei, fără voi dragilor nu aș fi putut realiza nimic din toate astea. M-ați ridicat când am cazut, m-ați îmbrățișat când am avut nevoie, mi-ați șters lacrimile, m-ați susținut, încurajat în a avea cât mai multe MISIUNI ÎNDEPLINITE, și pentru toate astea vă mulțumesc.

Am învățat de la îngerul meu, cea Născută Înger să trăiesc fiecare zi ca și cum ar fi ultima, cu iubire și dăruire, am căzut, m-am ridicat, am transformat durerea-n dăruire, lacrimile-n iubire. Oameni frumoși, generoși, plini de iubire s-au alăturat echipei VOLUNTARII ÎNGERILOR, împreună am putut aduce speranța, lumina, iubire, daruire acolo unde nu era. Unii m-au criticat, judecat, alții m-au îmbrățișat însă eu vă mulțumesc tuturor pentru că fără voi nu aș fi putut să-mi recapăt aripile, fără voi nu aș fi putut deveni iubirea ce sunt, scrie ziarpiatraneamt.ro.

Sfâșietoare dorința – Împreună am putut construi punți de iubire, poduri de dăruire, împreună am unit cerul cu pământul, împreună am devenit o mare familie, VOLUNTARII ÎNGERILOR. Știu că îmi sunteți alături necondiționat atunci când se poate și cum se poate. Puțin este când nu dăruiești nimic, vă port în suflet și în rugăciune. Se apropie 31 martie, ziua îngerului meu, 2 aprilie, ziua mea, 19 aprilie, Sfântul Paștie, de asta m-am gândit că toate aceste zile importante să le sărbătorim împreună prin iubire de om și Dumnezeu!

Așa că, dacă v-ați gândit să-mi trimiteți vreo floare sau vreun cadou, m-aș bucura infinit dacă ați participa alături de mine la campania ,,ÎNGERI CU ARIPI FRÂNTE”, o campanie de strângere de fonduri, alimente pentru copiii din familiile defavorizate, copii abandonați în mizerie și foame, copii din comunități sărace, copii bolnavi și fără posibilități, copii fără părinți, dar și pentru bunicii părăsiți de copii și de societate.

Uniti reușim! Să facem câte un pachet de alimente pentru fiecare copil aflat în dificultate. Și acum am în suflet dorința unui copil: „[…]câteva felii de parizer, chiar și subțiri să fie!”

BĂTRÂNII CUI?

România este una din țările cu cei mai triști bătrâni.

Potrivit studiilor efectuate de o serie de organizații internaționale, în România viața cetățenilor de peste 64 de ani este un calvar, calitatea vieții fiind de cele mai multe ori mai degrabă mizerabilă. Venitul mediu al unui bătrân din România (raportându-ne la oamenii de rând) este cel mai mic comparativ cu celelalte țări din Europa.

Dacă la problemele financiare și de sănătate se mai adaugă și înspaimântătoarea singuratate datorată decesului partenerului şi abandonului copiilor, realitatea devine și mai crudă. Umiliți într-o societate pentru care nu mai sunt utili! Ai noștri părinți credeau că vor avea o bătrânețe liniștită, îndestulată. Nu știau că, după ani mulți de muncă și chin, vor fi ultimii, umiliți și nevoiți să-și suporte în tăcere durerile!

Sfâșietoare dorința – Cinci milioane sunt! Bătrânii noștri, nevoiți să renunțe. La orice. La mâncare, la medicamente, zi după zi. Până-n ultima zi! Și moartea a devenit un lux. Oare încotro ne îndreptăm? Oare ce facem cu ei?

„Am rămas singură, maică. Am un ajutor social de 140 lei… și atât. N-am nimic…nimic. Azi am mâncat o pară care am primit-o de pomană, cu pâine, e greu de mine. Nu mai văd bine, nu mai aud…de bătranețe mă chinuie și-un picior c-a fost rupt în două locuri, și tare mă mai doare…” se vaită bunicuța, așezându-se cu greu pe scăunelul de lângă soba rece pipernicită și ea de ani.

Alta bunicuță vinde ghiocei, aleargă de colo până colo, nu are preț: ,,cât vrei maică, strâng de-o pâine și o pastilă!” Oare așa vom ajunge și noi dacă vom mai ajunge? Oare încotro, Românie? Mă doare sufletul câte văd: copii, bătrâni flămânzi, goi, țara noastră se degradează pe zi ce trece, parcă cineva ne dorește vânduți la fier vechi.

Poduri, case, monumente, fabrici se dărâmă, suntem o țară de consum în care nu mai există calitate, valoare. „Eminescu este un cămătar din Ferentari” (examen bacalaureat 2015), „Enescu cine să fie ,oricum nu mai sus ca Salam”, și tot așa. Nonvaloarea promovată peste tot.


Dragii mei, simt o mare durere în suflet cum zi după zi mai tare ne adâncim în prăpastie…”

Loading...
Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *