Cinstită de toată creștinătatea, ziua de 24 februarie, când se celebrează „Întâia şi a Doua Aflare”a Capului Sfântului Ioan Botezătorul, este un moment plin de tradiții, care, spun bătrânii, trebuie respectate cu sfințenie.

 

Iată ce trebuie să faceți.

 

Tradiția spune că nici un credincios nu are voie să muncească în această zi, cu atât mai puțin să se gândească la curțățenie. De asemenea, pâinea și nici un alt produs nu va fi tăiat folosind cuțitul, ci va trebui rupt cu mâna.

În ziua în care se cinstește „Întâia şi a Doua Aflare”a Capului Sfântului Ioan Botezătorul nu e indicat să fie consumate fructe și legume care au culoarea roșie și nu se consumă vin roșu sau orice altă băutură care are această culoare. Motivul? Alimentele roșii amintesc de sângele vărsta la tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul.

De 24 februarie, nici o gospodină nu are voie să gătească varză, întrucât capul sfântului a fost tăiat de șapte ori pe varză și a înviat. Ca să aveți sănătate tot anul, e bine să țineți post, consumând doar turtă preparată din grâu sau din mălai și împărțiți pachete în memoria celor trecuți în lumea drepților. (C.L.)

Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *