Șoselele infinite ale lumii. Câți dintre noi nu ne dorim să ne urcăm la volan și să mergem pe un drum lung, până vom ajunge la capătul acestuia? Motiv pentru care trebuie să spunem care sunt cele mai lungi șosele ale lumii.

Panamericana se întinde pe 48.000 de km.

Vreți să conduceți relaxați, privind cele mai frumoase peisaje? Atunci puteți încerca să traversați continentul American pe Panamericana, o șosea care are 48.000 de kilometri, porneşte din Alaska, traversează peste 14 ţări şi se opreşte în Ţara de Foc. Iar pe parcursul drumului veți trece prin Canada, Statele Unite, Mexic, Guatemala, Honduras, Nicaragua, Costa Rica, Panama, Columbia, Ecuador, Peru Chile şi Argentina.

Tot din categoria șoselelor care par să nu se termine face parte și Autostrada 1 din Australia, o reţea de drumuri care urmează conturul ţării, pe o distanţă de 14.500 km, trecât prin marile oraşe, printre care Brisbane, Melbourne, Perth, Darwin şi Sydney. La rândul său, Autostrada Transsiberiană are aproximativ 11.000 km şi uneşte Marea Baltică de Oceanul Pacific, din St. Petersburg până în Vladivostok, prin Siberia, Moscova şi Munţii Ural. Și locuitorii Asiei au șoselele lor incredibile, iar una dintre ele, de 20.557 kilometri, poartă numele de AH1 şi leagă Japonia, cele două Corei, Vietnam, Cambodgia, Birmania, India, Bangladesh, Thailanda, Iran, Pakistan şi Turcia.

Felicia Iederă

Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *