Inainte de 1950, cand si Romania a inceput sa produca frigidere, pastrarea alimentelor pe o perioada mai lunga includea metode diferite in functie de zona etnografica a tarii. Majoritatea tipurilor de „frigidere traditionale“ folosite de vechii romani pot fi vazute la un loc in Complexul National Muzeal Astra, din Padurea Dumbrava de la marginea Sibiului. Reprezentantii institutiei muzeale arata ca fiecare zona etnografica a Romaniei avea modalitati diferite de a-si pastra mancarea si alimentelor, scrie romaniamatinal.ro.
„Pentru nordul Dobrogei, in zona lipovenilor, avem ghetariile care se construiau din stuf. In interiorul acestora se puneau calupuri foarte mari de gheata recoltate de pe Dunare in perioada iernii. Aici era pastrat in special pestele pescuit de lipoveni. Aceste ghetarii sunt un fel de marca a lipovenilor din Delta Dunarii“, arata muzeograful Lucian Robu, din cadrul CNM Astra. Potrivit acestuia, lipovenii aveau o tehnica anume de aranjare a ghetii, care era ingropata pana la doi metri sub nivelul solului, pe si sub diferite straturi de stuf, astfel incat aceasta rezista pe perioade lungi de pana la un an.
Sub pamant. „Zamnicele“
In vestul Romaniei, in Bihorului, de exemplu, localnicii isi sapau asa-numitele „zamnice“, un fel de camere sub pamant in care temperatura era constanta. Mai inspre centrul tarii, in zona Sibiului, a Brasovului si a Muresului, cutumele comunitatilor sasesti impuneau amenajarea de pivnite sub case, pivnite cu pana la patru incaperi. „In aceste pivnite existau intotdeauna paturi de fructe, adica niste etajere pentru mere, pere si asa mai departe puse la pastrare intr-o temperatura racoroasa, la un loc cu o groapa de cartofi care exista in aceeasi pivnita.
Tot in aceste pivnite erau pastrate si bauturile alc00lice facute de sasi“, mai explica Lucian Robu. Muzeograful arata ca tehnica de amenajare a pivnitelor crea o temperatura constanta, dar si o buna aerisire a spatiilor subterane. „In pivnitele sasesti se pastrau, mai ales in zonele unde existau culturi de vii, strugurii culesi din toamna.
Datorita temperaturii constante si a bunei aeratii, acesti struguri se puteau consuma pana in lunile ianuarie – februarie a anului urmator“, mai arata muzeograful sibian. Si tot sub pamant, pentru alimentele din categoria radacinoaselor, precum sunt m0rcovii sau cartofii, se realizau gropi de provizii la circa 1,5 metri adancime.
Aceste gropi aveau in jur de 1,2 metri latime si erau acoperite cu straturi de pamant si paie. Aceste gropi erau, de obicei, desfacute incepand de primavara. Doar ca, odata desfacute, aceste gropi nu mai puteau fi sigilate, astfel incat tot ceea ce era depozitat acolo trebuia consumat dupa aceea. Deasupra pamantului.
„Pejnite“
Pentru a pastra alimentele pe o perioada indelungata, vechii romani apelau si la constructii supraterane. Pentru zona Olteniei de nord existau pivnitele sau camarile realizate din barne de stejar sau fag. De obicei aveau o singura camera in care isi pastrau alimentele, dar aceste constructii aveau doua niveluri: un prim nivel cu pereti din piatra, al doilea nivel fiind din barne de lemn, rezultand astfel o cladire care la parter mentinea o temperatura suficient de coborata. De asemenea, si bauturile alc00lice erau pastrate in aceste pivnite. „«Pejnitele», altfel spus camari de suprafata, se mai gaseau si in zona Salajului.
Erau constructii patrulatere, cu o singura camera, unde se pastrau legumele, bucatele cum se spuneau prin acea zona. Si in Tara Lapusului mai existau niste camari de suprafata, tot cu o singura camera, acolo unde taranii maramureseni isi pastrau alimentele“, mai spune Lucian Robu. Si in pod O alta zona a casei folosita pentru pastrarea alimentelor pe o perioada mai mare era podul casei.
In zona Sibiului si a Brasovului, in aceste poduri ale caselor erau pastrate nu doar cereale, ci si slaninile de porc, branza framantata si uscata. In aceste poduri fumul iesea direct, nu existau hornuri. „Fumul avea o dubla valenta. Proteja sarpanta, elementele de lemn ale podului caselor, cum sunt capriorii, dar ajuta si la buna conservare a slaninilor si peciilor de porc care se pastrau acolo. Si nu numai asta, ci inclusiv sacii cu fasole sau putinile de branza“, explica Lucian Robu.
Comunitatile sasesti mai foloseau si turnurile bisericilor fortificate, cum ar fi cele de pe Valea Hartibaciului, din estul judetului Sibiu. Botezate si „turnurile slaninii“, in aceste locuri comunitatile sasesti isi randuiau productia de slanina. Curentii care existau in turnurile bisericilor fortificate ajutau la uscarea si pastrarea tablelor de slanina pentru o perioada lunga. Si tot in spatiile supraterane mai erau pastrate legumele uscate. „Dezhidratarea se facea atat in cuptoare, cat si la soare. Aceste fructe erau pastrate mai apoi in saci de canepa, in sura sau in podul casei. Si astfel puteau fi consumate in diferite momente ale anului“, mai arata muzeograful Lucian Robu.
