
Rugăciune 21 ianuarie – În aceasta zi de 21 ianuarie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sf Neofit, prilej cu care credincioșii sunt invitați să citească o rugăciune puternică pentru a fi feriți de rele și pentru sănătate.
Rugăciune 21 ianuarie – Iată mai jos și textul rugăciunii:
”Mucenicul Tău, Doamne, Neofit, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

În munte ajungând, ai locuit acolo, fericite, povăţuit de Dumnezeiescul Duh. Şi hrănit fiind de înger, asemenea îngerilor te-ai arătat. Cunoscându-te pe tine, preafericite, că eşti mlădiţă tânără a lui Hristos, odrăslită în livada mucenicilor, care a înflorit roadele dreptei cinstiri de Dumnezeu, Sfinte Neofit, te lăudăm.
Arătându-te împlinitor al cuvintelor celor Dumnezeieşti, fericite, din pruncie ai ales înţelepţeşte partea cea bună şi te-ai făcut povăţuitor celor rătăciţi.
Chinuit şi legat fiind, mucenice, ai împiedicat până în sfârşit înşelăciunea; şi meşteşugirile cele fără de rânduială ale vrăjmaşului cu Puterea Duhului le-ai vădit nelucrătoare; şi ai alergat către cer, unde stai înaintea lui Hristos, purtând cunună.
Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Amin.”
