Un preparat clasic al bucătăriei italienești, mai ales al celei din sudul Italiei, îl constituie pastele cu linte.
În Napoli, se poate spune că nu e de glumă cu o astfel de rețetă. Dar și aici, ca și în cazul oricărei rețete, fiecare familie o face puțin în felul său, de regulă puțin mai uscată.
Rețeta:
Ingrediente pentru două persoane:
-180 de grame de paste scurte, cu găuri (penne);
-150 de grame de linte uscata;
-un cățel de usturoi;
-ulei de măsline extra virgin;
-două bucăți de țelină;
-sare, piper/ardei iute;
-opțional câteva bucăți mici de morcov
Preparare:
Gătiti lintea într-un vas mare cu apă asa cum este indicat pe pungă ori conservă. Rumeniți ușor usturoiul în două linguri de ulei de măsline, apoi adaugați lintea scursă și țelina, plus morcovul, dacă doriți.
Se condimentează cu sare și piper sau ardei iute. Se amestecă și se lasă câteva minute pe foc mediu. Scoateți cățelul de usturoi.
Fierbeți pastele într-un recipient cu apă sărată. Scoateți-le și puneți-le în preparatul cu linte. Se amestecă bine, se adaugă, dacă este necesar, puțin din apa unde ați gătit pastele, (deoarece nu facem versiunea napolitană mai uscată).
Serviti-le calde!
Un articol de Ileana Mlădinoiu