Pe o insula din Marea Egee a trait in secolul trecut un preot foarte evlavios. Sufletul sau era plin de dragoste pentru turma sa si in mod deosebit pentru cei indurerati. A sosit insa ziua cand si el a fost incercat si a suferit mult.
Fiica sa, o copila deosebita, se casatorise de curand cu un tanar capatuit. A ajuns la vremea cand trebuia sa aduca pe lume primul copil, dar in timpul nasterii tanara a trecut in nefiinta. A plecat ca o mucenita sa se intalneasca cu Ziditorul ei, lasand in urma ei multa durere, scrie 7secunde.com.
Tatal ei, preotul, a suferit si el mult din pricina despartirii, insa credinta sa nezdruncinata in Dumnezeu a coplesit durerea si l-a indemnat la slavoslovirea Numelui Sau cel Sfant. Dragostea sa pentru fiica plecata si-a manifestat-o prin rugaciuni fierbinti pentru sufletul ei si prin milostenii in ascuns.
Preotul avea un frate, capitan de marina, acum veteran, care dobandise multa avere si se desfata de ostenelile lui. Din pacate, era aproape necredincios, cu toate ca avea o inima buna. Seara, cand se adunau in casa ospitaliera a preotului impreuna cu alti prieteni, niste locuitori din insula care ajutasera biserica in diferite chipuri, isi beau ceaiul de salvie si discutau. Intr-una din ele, capitanul i-a spus cu ironie preotului:
– Mai las-o, Parinte, cu viata de dincolo. Chiar crezi ca fiica ta vede ce facem si ce spunem?
Preotul incerca cu blandete sa-l ajute sa lepede necredinta, pentru ca stia ca in profunzime sufletul lui suferea. Insa acela nu arata ca ar fi fost influentat de cuvintele preotului.
Intr-o noapte preotul o vede pe fiica sa in vis. Era plina de lumina, imbracata in alb, vesela si i-a spus: Tata, iti multumesc pentru toate. Pentru dragostea ta, pentru rugaciunile tale si pentru milosteniile ce le faci pentru sufletul meu. Te rog, spune-i si unchiului meu (capitanului) ca-i multumesc pentru pestele pe care mi l-a trimis.
Acestea le-a spus si, zambind ingereste, visul s-a stins. Dimineata, cand s-a sculat, preotul a simtit multa bucurie si emotie. Seara, cand s-au adunat iarasi prietenii capitanului la casa preotului, preotul le-a povestit tuturor visul pe care-l avusese.
Toti au fost miscati, numai capitanul il privea cu neincredere pe fratele sau. Cand insa i-a spus ca nepoata sa ii multumeste pentru pe care i l-a trimis, capitanul a sarit in picioare. Ochii i se umplusera de lacrimi si mainile incepusera sa-i tremure, iar din gura i-a iesit credinta ascunsa a inimii sale:
– Dumnezeul meu!, a soptit el privind naucit cand la unul, cand la altul. Atunci toti au inceput sa-l intrebe ce i s-a intamplat. De ce atata tulburare? De ce atata nedumerire? Dupa ce si-a revenit putin, capitanul s-a asezat pe scaunul sau si fara ca lacrimile care-i curgeau pe fata sa arsa de soare sa-l impiedice, a spus cu glas smerit:
– Da, este adevarat! Sufletele traiesc si ne vad. In ziua inmormantarii nepoatei mele ma pregateam sa cobor la biserica. Aveam multa durere in sufletul meu. Stii, Parinte, cat de mult o iubeam pe aceasta fiica a ta. Totdeauna era ca un inger. In acea clipa a venit un prieten de-al meu, pescar. Ii spusesem sa-mi prinda un peste bun si eu i-l voi plati.
Insa in acea clipa m-a enervat prezenta lui si i-am spus: „Nu vreau peste astazi. Nu vreau nimic, caci astazi o ingrop pe nepoata mea”. Acela cand m-a auzit, a inghetat si ma privea mut de uimire. Mi s-a facut mila de el si i-am spus:
„Totusi, stai sa ti-l platesc, iar tu da-l vreunui sarac pentru sufletul nepoatei mele”. Acela a luat banii, mi-a transmis condoleante si a plecat. Aceasta imprejurare nu am spus-o nimanui si dupa o vreme am si uitat-o. Insa sufletelul ei nu a uitat-o si mi-a trimis multumiri.
Si zicand acestea, si-a sters cu dosul palmei lacrimile de pe obraz. Apoi a zambit. Iar in acest zambet atat de dulce, preotul a distins zorile credintei sale renascute. Noaptea necredintei plecase…
– Slavit sa fie Numele Tau, Preamilostive Doamne!, a soptit preotul si l-a imbratisat cu privirea sa.
Extras din „Mesaje din Cer”, Sf. Manastire a Maicii Domnului, Varnakova.
