Ce faci cand bucuria nu face parte din structura ta sufleteasca, ci, dimpotriva, tristetea este firescul si gasesti permanent motive de intristare?
Ti-ar placea sa fie adevarat! Si stii de ce ti-ar placea?
Ca n-ai avea de dat nici o socoteala, scrie altarulcredintei.md.
Nu te imbata cu apa rece! Esti daruit, sau daruita cu tot ce-ti trebuie ca sa deschizi usile bucuriei. Ai tot ce-ti trebuie pentru bucurie. Si stii de ce alegi intristarea? Si stii de ce alegem portile de iesire din bucurie? Mania si celelalte?
V-o spun din experienta. De placere. Nimeni n-ar face pacate, mai ales cand vede ce ravagii au facut in altii, daca pacatul ar aduce direct durerea.
Eu, am avut si am multe patimi, dar mania e pe primul loc. Am primit-o mostenire de la tot neamul, si dinspre tata, si dinspre mama. Si sunt doua feluri deosebite de manie. Doamne, iarta-ma, nu-i judec, dar va spun asa, ca sa vedeti ca n-am avut de ales, dar nici nu am nici o scuza pentru pacatele facute prin ele pentru ca am avut si am si libertatea sa nu fac ce ma impinge mania. Si m-am tot gandit si intrebat: mai femeie, mai omule al lui Dumnezeu, de ce faci tu chestia asta? Si nu gaseam raspunsul, ca eram vicleana, si ziceam ca nu stiu. Pana intr-o zi, cand m-am intalnit cu femeia aceea pe strada (am tot povestit intamplarea, dar a fost „initiatica” si pentru mine) care nu s-a lasat pana n-a batut-o barbatul ei pe care il ocara mergand in urma lui. Si cand i-am zis: „nu te-ai lasat pana nu te-a pocnit!” imi zice: „Da’ macar m-am racorit!”.
Atunci, in sinea mea, am aflat raspunsul la intrebarea „Ce castig eu cand ma infurii?” Ma racoresc, oameni buni! Dar e frigul iadului si nu racoarea aceea a raiului in care Se facea vazut Dumnezeu. Da, orice patima e insotita de placere. Si nevoia aceea de a scapa de sub presiunea durerii ne impinge, ne trage sa alergam imediat dupa un „antinevralgic”, un antibiotic, un antidepresiv ca sa ajungem la placere. N-avem rabdare sa ajungem la bucurie. Si atunci dracul zice: las’ ca-ti dau eu ceva pe loc, iti trece imediat, numai zi-i ca-i bou. Si zici: „boule” si te racoresti! Iti faci placerea… Orice patima, orice apucatura, e numai si numai pentru placere. Dar trebuie sa incepi sa nu mai ai incredere in placere, pentru ca esti luc1d ca dupa placere vine durerea, ca orice placere se sfarseste in durere, daca nu e placerea fireasca, placerea binecuvantata, care-i pusa de Dumnezeu in noi ca semn al implinirii nevoilor sufletului si ale trupului nostru. Sunt oameni care spun ca trupul ne impinge la pacat. Dar Parintii, cand ziceau de pacate trupesti, nu se gandeau la trup in sensul in care gandim noi acum.
Stomacul, in nici un caz nu-ti cere sa mai mananci cand e plin. Zice: nu mai pot! Si tu zici: stai, numai putin, ca tare-i bun! Da? Si mai mananci un „pic”. Si se umfla, se umfla si tu tot ii mai dai si dai vina pe trup, ca el a facut. Asta-i patima noastra, sa dam vina pe altcineva. Cauta, omule, care e placerea de care depinzi si elibereaza-te de robia ei. Zi: „Doamne, jertfesc aceasta placere draceasca pentru bucuria Ta cea sfanta!”. Fara jertfa nu se poate. Nu ne cere nimeni sa-l jertfim pe Isaac. Ca nu stiu cine zicea: „care-i Isaacul nostru?”. Daca Isaacul tau este sa te descarci, apoi sacr1f1ca-l pe acela si Dumnezeu nu te lasa sa m0ri si iti da puterea sa intri in bucurie. Nu exista om care sa nu fie nascut pentru bucurie. Ne e lene si suntem lasi. Da?
Sa ma ierti, omul lui Dumnezeu, nu e vorba numai de mata. Mata cred ca aveai nevoie de un cuvant mai bun. Dumnezeu sa te mangaie!
Sursa: Monahia Siluana Vlad, Mestesugul bucuriei, vol. II, Editura Doxologia, Iasi, 2009, p. 206-208
