In timpul stapanirii turcesti in Grecia si chiar dupa eliberare, o bucata de vreme, muntii si padurile erau pline de talhari. Din cand in cand, cate o ceata ajungea si la Muntele Athos si prada mai ales casele izolate ale monahilor.
Astfel, intr-una din zile, cativa talhari in frunte cu un vestit borfas cu numele Eustatie, poposesc in preajma Careei, din muntele Athos. Ochise o casa mai ferita, unde vietuiau doi monahi batrani si despre care se spunea ca sunt bogati. Noaptea tarziu, hotii bat la poarta casei. Bat si bat si intr-un tarziu, un glas dinauntru intreaba: Cine este? „Crestini buni raspunde Eustatie, am ajuns tarziu si va rugam sa ne gazduiti pana dimineata”. Se deschide poarta si un tanar voinic apare din casa si-i intreaba cam mustrator: „Ce cautati si tulburati parintii la ora aceasta?” Hotii, care erau informati ca in casa se afla numai doi batrani au ramas cam nedumeriti, dar indata Eustatie ii raspunde tanarului: „Avem oarecare treaba cu batranii, va rugam sa ne primiti”. Tanarul pofteste pe musafiri la arhondaric si le spune sa astepte ca el se duce sa vesteasca pe batrani, scrie ortodoxia.me.
Trece un ceas, trec doua si nici tanarul, nici batranii nu mai apar. Atunci hotii isi pierd rabdarea si se sfatuiesc sa se apuce de lucru. Cum stateau ei pe pat unul langa altul, incearca sa se ridice, insa si mainile si picioarele le intepenisera lemn, nu le puteau misca o farama macar. Se uita unii la altii inspaimantati, incearca sa se ridice, nimic! Toti erau ca de piatra. Atunci au inceput sa strige cat ii tinea gura: Ajutooor…. ajutooor! Din cauza strigatelor, cei doi batrani s-au trezit si speriati au alergat la arhondaric de unde veneau strigatele si, ce sa vada? Hotii pareau liberi, dar nu se puteau misca din locurile lor. Atunci batranii ii intreaba: „Cine sunteti? De unde sunteti? Cum ati intrat aici?” La inceput hotii erau mai cu indrazneala: ”Ne-ati fermecat, boaitelor; dati-ne drumul ca va rupem gatul ca la vrabii. Noi suntem oameni cumsecade, pentru ce ne-ati legat?” Vazand insa ca nu-i chip de miscat din loc, au lasat-o mai moale si cu glas plangaret au inceput sa se roage de batrani sa le dea drumul.
Batranii iarasi ii intreaba, cum au intrat in casa si cine le-a dat drumul, iar hotii le-au povestit ca un tanar, care arata cam asa la chip le-a deschis poarta si i-a poftit sa astepte. Atunci, batranii si-au dat seama ca s-a petrecut un fapt minunat. Unul din ei a alergat repede in bisericuta casei care avea hramul Sfantului Gheorghe, si a luat de acolo icoana Sfantului Gheorghe si a venit cu ea la talhari. Acestia cum au vazut-o, au cazut toti in genunchi si au zis cu un glas: „Acesta-i tanarul care ne-a deschis poarta si ne-a poftit aici”. S-au simtit dezlegati si s-au inchinat si au sarutat icoana Sf. Gheorghe si cu lacrimi au povestit batranilor cine sunt si scopul pentru care venisera si si-au cerut iertare. Apoi au dat multe daruri si bani batranilor si au plecat si toti s-au lasat de talharie. Iar seful lor, cutremurat de aceasta minune a Sfantului Gheorghe, a lasat lumea si s-a retras la Sf. Munte, unde tot restul vietii si l-a petrecut in pocainta si viata aspra. Si-a facut o chiliuta, si un paraclis in numele Sfantului Gheorghe, in unul din locurile cele mai pustii ale Muntelui si a ajuns un monah imbunatatit.
Asa pazeste Dumnezeu pe alesii sai si primeste cu dragoste parinteasca si pe cei mai pacatosi, daca se intorc cu pocainta catre Dansul.
